simplu-eu

2010-11-08T09:56:00.000-08:00

In memoria ta, drag profesor, fie ca si ingerii sa-ti asculte vocea duioasa recitand poeziile sufletului tau!!!http://www.youtube.com/watch?v=DPjete80pFo&feature=related

Sentimentul de Preconceptie

2010-10-09T07:04:00.000-07:00

In urma cu trei ani am luat decizia sa ma inscriu la o facultate, decizie luata in graba si negandita...asa ca am ales si eu ce era mai ieftin, dar parea si bun, Spiru Haret.
Facultate bine dotata, televiziune, ziar, radio, proprii, ce altceva iti mai trebuie la facultatea de jurnalism?..
Zis si facut, din 2007 eram incadrata in randul "haretistilor", asa eram numiti de catre profesori.
La inceput, toate bune si frumoase, profesori buni, cursuri (in proportie destul de mare) interesante, seminarii atractive...eram fericita ca am ales bine!
Soarta a facut insa sa ma lovesc de preconceptii si scandaluri media...
Cei ce nu invatau in Spiru, aveau senzatia ca scoala acolo nu-i si ca noi suntem: "prosti scosi pe banda rulanta".
Am rabdat un an, am rabdat doi, in al treilea, a aparut in viata mea, actualul meu prieten, scolit la Universitatea Bucuresti si cu multe, multe buline rosii pentru "gluma" de facultate pe care tocmai am absolvit-o.
Asa ca am clacat si m-am enervat.
Va voi spune eu care e treaba cu Spiru, ca am informatii din interior si nu sunt nici pe departe subiectiva pentru ca am si nemultumirile mele.
Poate careva din Spiru sau de la Ministerul Educatiei ajunge sa citeasca acest articol, desi sunt sanse slabe sa se intample asta...
O luam ca la gradinita cu bulinute pozitive si negative.
Sa incepem cu negative, ca sa nu aveti senzatia ca sunt partinitoare.
Primul lucru negativ si cel mai mare este forma sub care se dau examenele, adica, faimosul test grila!!! De ce?, pai e simplu, eu invatam pentru examene cu o zi inainte de sustinerea fiecaruia, pentru ca aveam un stil de a invata logic raspunsurile...si nu ma refer la enunturi sau raspunsuri ci la conexiuni intre intrebare si varianta de raspuns, complicat sa explic, ideea insa este ca nu eram deloc motivata sa invat!!!
Aveam totul, cum se zice romaneste, mura-n gura, singurul efort era sa rezolvam grilele ce ni se dadeau, daca, eventual nu le imprumutam de la colegii mai harnici.
Al doilea lucru negativ, prezenta la cursuri!!! Mi se pare normal sa nu li se ceara frecventa la cursuri celor de la FR sau ID, dar eu care eram la zi, sincer, nu trebuia, in mod obligatoriu sa fiu prezenta la niciun curs/seminar, alt lucru care ma indemna ca in loc sa stau la un anume curs, mai plictisitor(deh, nu erau toate de nota 10), dadeam fuga cu colegii in parc sau mai stiu eu pe unde.
Ceea ce m-a surprins in mod negativ in aceasta facultate a fost lipsa unui curs de limba romana, drept consecinta, gramatica mea lasa de dorit.Nu e o scuza, dar se presupune ca, in calitate de viitor jurnalist ar trebui sa cunosc foarte bine limba romana, gramatica, dictie,etc, lucruri care nu mi-au fost oferite spre invatare, decat un semestru, care insa nu a acoperit nici macar o parte din ce este necesar sa stim, sa recapitulam.
Secretariatul, (desi aici suntem in Romania si intra in categoria:"Vai de tarisoara noastra") lasa de dorit, cozi interminabile, program cu publicul scurt, erori de nume, numere, coduri..etc...ca sa nu mai spun de partea tehnica, de ramaneam fara calculatoare in timpul examenelor.
Sunt parti ascunse pe care nu le stie nimeni si nu stiu daca fac bine ca le dezvalui, dar vorba catecului ala "que sera, sera"(ce va fi, va fi), oricum nu cred sa aiva cineva rabdare sa citeasca intreg articolul.
Aaaa si sa nu uit...forma de admitere...completezi o foaie...te intreaba de ce ai ales facultatea si punct.
Inteleg asemenea examen la domeniile vocationale, dar spre exemplu, la jurnalism, era musai un examen gramatical, de dictie, de creatie...insa nimic...Am fost foarte dezamagita de forma de admitere, simteam ca nu mi se da sansa sa castig pe merit un loc la facultate, aveam senzatia ca ma vand, in sensul intelectual al cuvantului.
Am pasit alaturi de studenti care erau, unii inculti, altii genii, ca la fiecare facultate, insa examenele nu au reusit sa ne trieze, sa ne separe, dat fiind ca examenele le-ar fi luat si cel mai incult dintre inculti.
Asa, am terminat cu partile negative.Sa trecem la acadele!!!
Primul lucru care m-a facut sa aleg Spiru a fost dotarea de care dispunea ca facultate de jurnalism, sansele pe care ti le oferea, sansa la practica in toate cele trei sectiuni media, radio, televiziune, dar si pretul semnificativ redus al taxei, fata de celelalte universitati.
Am descoperit pe parcurs ca am profesori foarte buni, ca dispun de o biblioteca cu tot ce imi este necesar si ca am o reducere substantiala la manuale.
Am aflat ca daca vreau sa invat, am toate sansele sa invat de la cei mai buni.
Am avut profesori renumiti, profesori mai putin cunoscuti, am avut multe sanse sa ma afirm.
Am avut sansa sa devin cineva.
Dar societatea mi-a luat sansa asta cu preconceptiile ei. Sunt firme care nu primesc absolventi din Spiru, pentru ca nu cred in puterea de invatare din aceasta universitate , nu primesti sansa sa dovedesti ce sti, esti etichetat ca nefiind apt pentru locul de munca, doar pe baza unui nume, ceea ce nu e corect, as putea fi de 10 ori mai buna ca un absolvent al oricarei alte facultati.
Dar nu sunt surprinsa, locuim intr-o tara in care democratia exista doar ca titlu si care este plina de inegalitati si legi care se bat cap in cap.
Sfatul meu catre ministerul educatiei(care binenteles nu va fi luat in seama, dar macar sa spun ce am pe suflet).
Nu va mai jucati cu studentii, nu au nicio vina de maniera in care Universitatea este condusa!!!
Faceti publice si raspanditi, liste cu facultatile acreditate si cele in curs de acreditare, cele aprobate.Studentii nu au de unde sa stie care este adevarul, decat daca le e pus in fata.Nu mai dati si luati acreditarile pentru ca in cazul asta raman studenti de pe vremea cand facultatatea era acreditata, cu niste diplome inutile dar in care au investit bani, timp si, de ce nu, si inteligenta. Degeaba spune-ti ca diplomele din nu stiu ce perioada sunt valabile, traim in tara preconceptiilor si daca o frunza e verde, atunci nu are nicio sansa sa devina galbena, desi in realitate o face! Stabiliti odata pentru todeauna reguli clare generalizate pentru acreditarea facultatilor, nu le mai schimbati de la ministru la ministru, ca multe alte chestii din invatamant.
Daca chiar deranjaza modul de functionare al Univ. Spiru Haret, atunci solicitati alt tip de examinare si alt mod de admitere, in rest nu vad niciun motiv pentru ca universitatea sa nu functioneze, dispune de resurse materiale de care alte Universitati nu dispun.
Sfat pentru conducerea Spiru Haret!!!
Nu mai tratati studentii din anul intai ca pe niste studenti autentici, pentru ca asa cum o spun insisi profesorii universitatii noastre, nu sunt.
Sunt doar niste liceeni cu un simt de superioritate care daca nu e controlat, devine periculos pentru propria lor persoana.
Fostii liceeni,actualii studenti ar trebui obligati sa vina la cursuri, asa cum au fost obisnuiti in liceu.
E ca si cum ai elibera brusc un copil de toate interdictiile, e aproape imposibil sa nu comita o gresala, in cazul de fata absenta studentilor de la cursuri.
De asemenea prin examenele grila si lipsa proiectelor, nu ne impulsionati deloc sa invatam si ne lipsiti de emotia examenelor, de placerea de a invata din obligatie.(asa se invata cel mai bine).
Am inceput sa scriu acest articol incercand sa conving ca Spiru nu este o facultate rea, dar am ajuns la sfarsit, la concluzia, ca nu este nici una foarte buna!!!
Iti ofera prea multa libertate de a alege si asta distruge tot ce e mai bun intr-un student, proaspat fost adolescent.Da, ai sansa sa inveti, ai profesori buni, materiale, cursuri de calitate, insa nu ai nicio obligatie fata de ele, vi si pleci cand vrei, ceea ce distruge in mare parte, spiritul sentimentului de a fi student, te lipseste de emotia intrebarii acum ce o sa se intample daca nu am fost la cursul x?.Nu ar trebuii sa o faca, ar trebui sa existe repercusiuni asupra faptelor comise de studenti.
Acesta este pacatul Spiru Haret, "LIBERTINAJUL".
Daca va invata sa-l stapaneasca, va fi una din universitatatile bune, asta daca va scapa vreodata de prejudecatile societatii
Spiru Haret este o Universitate numai pentru elevi constiinciosi, care invata de placere si care profita de sansa care li se da, pentru cei ce nu au nevoie sa fie impinsi de la spate, o universitate pentru cei mai buni!

Pentru prieteni

2010-10-08T10:36:00.000-07:00

Azi sunt fericita....

2010-10-05T08:36:00.000-07:00

Azi sunt fericită!!!.....
Deşi afara ploua, este înnorat si frigul a cuprins toata tara, am un sentiment puternic de bucurie, aproape inexplicabil.Ştiţi tipul acela de fericire venit din lucrurile mărunte?De aici vine si bucuria mea, din lucrurile mărunte, mă bucur ca ploua. Ai spune ca ploaia e depresiva, ei, pe mine mă calmează în momentul acesta.
Azi am aprins soba, ce e drept nu una cu lemne ci cu gaze, însă miroase a încins, a căldură, mi-a uns sufletul, cum o făcea în copilărie, cînd mirosul focului mă făcea sa simt venirea iernii. Cat timp am adorat iarna...
Anul trecut am crezut ca nu am sa o mai iubesc niciodată, dat fiind faptul ca mi-am rupt piciorul si am avut mult de îndurat, însă acum, cînd frigul îşi face din nou loc în inima mea, simt acea fericire, acel sentiment de nerăbdare, o aştept cu braţele deschise ca în fiecare an. Oare asta sa îmi provoace starea de bucurie?, frigul ce anunţa iarna, anotimpul meu preferat!?!
Nu ştiu sa spun exact!!!, este doar starea acea inexplicabila de fericire în armonie cu întîmplările din jurul tău!!! Nu conteaza ce a provocat aceasta stare, mi-as dori doar sa dăinuie cat mai mult viata mea, starile mele de spirit.
Simt caldura si confort in suflet, ca atunci cînd, după mult timp de stres si frica, te simţi în sfîrşit în siguranţa si trăieşti sentimentul de calm si pace, mult rîvnit.
Afara se întunecă devreme, lumea a scos umbrelele si paltoanele, în sufragerie pe mobilă stau înşirate decoraţiuni de crăciun(explicaţia ar fi ordinea făcută prin dulapuri). Este luna octombrie, cindva în noiembrie ningea, oare frigul acesta brusc, anunţa o iarna timpurie?Ce m-as bucura sa fie asa, dacă nu ar fii încă oameni fără adapost si fără lemne de foc...
Dar azi nu vreau sa mă intristez, asa ca, am sa fiu fericită, ca ploua, ca e frig, ca miroase a încins...si nu, nu sunt sarcastica, asta e minunat!!!
Vine iarna si asta e tot ce imi doresc pe moment, ca sentimentul acesta pur si cald de fericire sa dainuie cat mai mult in sufletul meu.
Au trecut trei zile decand m-am apucat sa scriu acest articol, si deşi starea mea de spirit a variat, inca sunt fericita!!!

Viata unui copil

2010-09-24T13:30:00.000-07:00

Imi aduc aminte, copil fiind cat de minunata era viata mea inca de pe atunci...
Nu am fost un copil nici dorit, nici asteptat...am venit pe nepusa masa si tarziu fata de fratii mei.
Totusi am crescut frumos cu troiene de zapada,cu veri interminabile, primaveri parfumate si frunze ruginii sub picioare in primele zile de scoala.Am fost un copil fericit si nu am avut nevoie de multe, cand esti copil nu ai nevoie decat de imaginatie....si am avut o imaginatie debordanta.
Dumnezeu e martor si m-ar bate daca m-as plange, nici financiar nu am dus lipsa de ceva, doar ca eu nu ceream nimic, am fost un copil fenomenal.
Aveam o prietena buna cu care imparteam totul...si asta era tot ce aveam nevoie.
Evident ca parintii mei s-au gandit sa nu ma aduca pe lume...aveau deja o varsta..fratii mei erau mari, dar din fericire pentru mine, din cauze medicale, am fost pastrata si adusa pe lume.
Economic nu-si faceau probleme, eram intr-o perioada financiara buna..aveam sa cresc cu de toate...
Am fost un copil vesel si jucaus, darnic si alintat....inteligent si talentat, nu as gasi un motiv pentru care parintii mei sa regrete nasterea mea...
Au venit si vremuri mai rele si, economic vorbind ,am avut probleme, dar ne-am descurcat si am razbit...acum sunt mare, am facultatea facuta si parintii mei sunt foarte mandrii de mine.
Ce vreau eu sa transmit prin povestea mea?
Oamenii se sperie rau cand aud de aparitia unui copil neprogramat si recurg,din pacate,fara sa se gandeasca prea mult,la avort.
Acea metoda de a curma sansa unei fiinte la viata chiar inainte de a o primii...
E ca si cum i-ai trantii usa in fata propriului copil.
Da, viata nu e lunga, e grea si inegala, incorecta, periculoasa chiar, dar este singura pe care o avem si pentru a ne desavarsii scopul, trebuie mai intai sa ne nastem.
Adolescentele ramase insarcinate sunt sfatuite sa renunte la copii, de parca ar renunta la o sesiune de masaj sau ceva nesemnificativ, nimeni nu le explica ca in mai putin de 10 ani cand,daca vor mai putea ,vor avea un copil,vor incepe sa simta un regret ce le va macina viata si nu le va lasa sa se bucure de primul lor copil.
Bine,nu e toata lumea atat de sensibila, unora nu le pasa ca in burta lor cresc niste manute,un capusor,o gurita care ar trebui sa aiva sansa ca intr-o zi sa pronunte cuvantul mama.
Stiu,o sa spuneti ca subiectul e impartit..ca orice tema de altfel..sunt pro si contra!!!
Poate un copil sa-ti distruga viata?cum?
Cand merge de-a busilea si incearca sa faca primii pasi?
Cand spune primul cuvant, cand rade prima oara cu gurita pana la urechi?
Cand face primii pasi si sufla pentru prima oara in lumanari?
Cand ihi dau dintisorii...cand merge prima oara la gradinita...cand face primul om de zapada, prima serbare, primul premiu,
Astea sunt partile bune o sa spuneti...cum ramane cu partea economica, boli ale copilariei, febra, pojar..vaccinuri, raceli....
Sunt toate parte din farmecul copilariei si partea lor negativa se va topii sub flacara reusitelor copilului tau, acea faclie plapanda ce se inteteste si creste ocrotita de palmele tale,impotriva vantului, impotriva ploilor si a lucrurilor rele...
Ganditi-va numai la ajunul craciunului, la impodobirea bradului, la venirea lui mos craciun...la serbari si poezii invatate....sunt lucruri minunate pe care doar un copil ti le poate darui...
Deci ce rau poate sa faca un copil?sa te faca poate fericit?
Pentru partea economica exista intodeauna o solutie, poate nu ai sa poti sa ihi daruiesti mare lucru din punct de vedere material...dar spiritual ihi daruiesti cel mai minunat lucru pe care il poti daruii ca parinte....o sansa...o sansa la viata...nu stii cum evolueaza lucrurile..poate intr-o zi ai sa-i poti darui mai multe, iar daca nu...i-ai daruit deja destul..i-ai dat VIATA

Ciclul Sentimente

2010-09-24T13:28:00.000-07:00

Voi incepe un ciclu de lucrari despre sentimente, sper sa pot posta saptamanal, voi incepe cu un subiect mai delicat si controversat dar bun de discutie....nasterea unui copil, aducerea pe lume a unei responsabilitati....sau nu?

Sentimentele

2010-09-23T12:58:00.000-07:00

Azi am facut curatenie in amintiri!!!
Am sortat cursuri si carti, bibelouri si amintiri micute din cei trei ani de facultate....Am sortat sentimente si persoane in mici si mari categorii....prieteni..colegi...fosti prieteni, iubiti, profi buni, profi neplacuti, cursuri plictisitoatre, obositoare....cursuri pe la care nu am trecut...Erau atatea pagini in albumul meu de trei ani:)
Am aruncat la gunoi o mare parte din cursuri dar am pastrat cartile(poate am sa le citesc vreodata) am pastrat ciornele pe care am gasit conversatii cu colegii de facultate in timpul cursurilor...obisnuiam sa fac asta si in liceu!!!
Mi-am dat astfel seama ce a fost cel mai imortant pentru mine in facultate!
Nu cursurile lungi si pe alocuri plictisitoare..sau seminarile carora in mare parte le lipseau interactivitatea....ci colegii, prietenii...anturajul...chiar si in facultate.
Parerea lor despre mine, statutul meu in grup, pozitia mea sociala...vroiam sa impresionez, sa scriu..mult, bine si frumos! Stiri, reportaje, eseuri. articole diverse...sa ies in evidenta..si poate nu pentru ca imi place sa scriu ci pentru ca ma caracterizeaza nevoia asta constanta de atentie neconditionata, pe care, daca ai noroc o gasesti la parinti, nicaieri in alta parte!
Cu toata logica facuta in facultate, nu pot sa imi pun ordine in gandire, parca mai rau m-a ametit facultatea cu atata filosofie, principii, inceputuri, finalitati...
Astfel incat intodeauna ma apuc sa scriu ceva dar fara suficiente date..sau in mare parte incurcate si niciodata nu termin..raman suspendate sau se incheie in mijlocul actinunii.
Am gasit in cutiuta cu amintiri versuri, povesti, multe si dulci, incantatoare, insa m-am speriat...printre ele era o singura stire si aia vai de mama ei!!! Ce am facut eu in trei ani de jurnalism?Romane de dragoste? La ce imi folosesc? Am incercat sa scriu altceva, dar sunt o epava...nu ma pot deprinde de partea mea subiectiva si pana nu am sa fac asta nu am sa fiu demna de titlul de jurnalist!!!
As vrea sa scriu despre foamea din lume, despre guvern, despre poluare, despre economie....dar mi se par atat de discutate si de mediatizate! Nimeni nu mai vorbeste despre sentimente....decat poate in scandaluri sexuale ceea ce manjeste intr-un fel definitia acestui cuvant.
Ce pot sa spun nou despre guvern decat ca e corupt pana in maduva oaselor si ca nu trebuie schimbat ci anihilat si creat un altul care sa nu includa vreuna din vechile "personalitati", dar se pare ca nu avem inca puterea sa punem in practica ceea ce constientizam, suntem fie prea lasi, fie prea slabi si comozi!
Foamea in lume este doar un rezultat al lacomiei, inegalitatii, al indiferentei!S-au facut atatea studii care arata cata mancare se iroseste anual...cati bani au unii oameni, atat de multi ca nu ar avea suficienti ani de trait cat sa ihi consume, dar care stau prin banci asteptand ca acestea sa dea faliment!!!
Solutia o stim cu totii dar ne facem ca nu exista...egalitatea?hai..e o himera...nu e posibila....dar cumpatarea, donatiile, adevarate vreau sa zic..nu de ochii presei....in loc sa-ti iei o masina cu 50.000 de euro mai scumpa si care va avea aceeasi utilitate, ai putea sa intinzi o mana oamenilor care, departe de tine mor la propriu de foame.
Nici eu nu fac nimic pentru ei, poate ca nu pot pentru ca nu am nici cat sa imi ajunga mie, dar din putinul meu as putea impartii cu ei,as putea consuma mai putin!!!solutii se gasesc la toate,sunt sub ochii nostrii dar nu vrem sa le vedem.
Economia? Nu am inteles-o niciodata, nici ca materie nici ca subiect vesnic permanent in media.
Tine tot de parlament, investitori, coruptie, inegalitate, aici nu exista o solutie pana nu rezolvam problemele de mai sus!
Poluarea?Asta e chiar haioasa, intr-un mod tragic...noi o facem..zi de zi...moment de moment, chiar si eu incercand sa trag un semnal de alarma, poluez un pic mai mult aceasta lume cufundata in mizerie, de toate tipurile.
Si acum ma intorc la scandalurile sexuale si la sentimente....oare nu sentimentele sunt rezolvarea la toate, daca am fi mai putin indiferenti, mai precauti, mai economi, mai tandrii fata de aproapele nostru, daca am arunca mai mult hartiile decat sentimentele la gunoi....poate am gasii in ele puterea pe care nu o avem inca!!!Puterea de a schimba ceva!!!

Singuratate,dulce si amara...

2010-06-12T05:38:00.000-07:00

Cuvinte dulci, cuvinte amare. Azi o prietena m-a intrebat ce e singuratatea...

Nu m-am mai gandit demult la singuratate, de cand pentru mine notiunea asta a devenit neplacuta.

Candva, imi placea singuratatea, pentru ca eram depresiva si..singura...

Ma incanta ideea de meditatie, calm. Eram un suflet introvert si enigmatic. Prin singuratatea mea cream o bariera de protectie impotriva lumii ce m-ar fi putut ranii.

Pentru mine singuratate era izvor calm si vesnic viu . Era jurnalul meu, era ingerul meu, era partenera mea de viata.

Pana cand a aparut o notiune abstracta pana atunci...iubirea, am tradat singuratatea pentru iubire. Am daruit-o pe clipe de tandrete si cuvinte dulci, am lasat in urma, impaienjenite si vechi ca o amintire din copilarie, cuvintele amare, mic dejun al singuratatii.

Prima despartire, pierdere tragica a iubirii, disperate strigate..unde esti dulce si amara singuratate, vino si elibereaza-mi suferinta, elibereaza-mi sufletul.

Din nou devotata si sincera, singuratatea a revenit in viata mea, insa nimic nu a mai fost la fel.

Ea mi-a oferit tot ce imi oferise si inante insa acum, eu aveam nevoie de altceva, nevoile mele sentimentale se schimbasera. Singuratatea nu facea decat sa adanceasca rani, prin libertatea de gandire pe care mi-o oferea, astfel incat, am alungat-o, pentru todeauna din viata mea. Iar cand,uneori imi da tarcoale si vrea sa revina in viata mea, fug de ea ca de ciuma, ca de o maladie incurabila.

Se intampla sa mai ai nevoie si de cateva ore pentru tine, insa nu mai apelez la singuratate pentru a imi satisface aceasta necesitate, pentru mine singuratatea e ca o plaga...astfel incat, ma simt nevoita sa apelez la rude mai indepartate ale singuratatii...nu stiu cum se numesc, sau ce efect au asupra mea, dar niciodata nu ma fac sa ma simt, pierduta, asa cum, singuratatea o face.

Acum , singuratatea este si va ramane pentru mine, acel miros de mucigai pe care il intalnesti in casele batranesti, dovada a unui sfarsit de viata, a unei finalitati. Singuratatea e durere, crancena si adanca ce macina sufletul. Desi e considerata liniste si uneori este necesara, asta se intampla decat in cantitati mici...in cantitati mari, devine, statistic vorbind, cauza multor sinucideri. Poate singurii care au nevoie de acest sentiment de unicitate sunt artistii, retrasi in lumea lor de muze, insa si ei, revin sa imparta cu lumea, rodul singuratatii lor....

sanse...

2010-06-03T07:45:00.000-07:00

Nu am mai scris de ceva vreme...Ma retine un sentiment de incultura,pe care nu ar trebui sa-l simt...tocmai am terminat o facultate,inca una de jurnalism,scrisul ar trebui sa fie ultima mea problema...dar se pare ca e una destul de importanta.
M-am gandit in fel si chip despre ce sa scriu...prietenul meu mi-a spus sa scriu despre sansele studentilor la un loc de munca bun dupa ce termina facultatea,o alta prietena mi-a zis sa scriu despre locuri minunate din lume si mie mi-a trecut prin cap sa scriu despre desenele copilariei...
Insa nu m-am putut apuca de niciunul dintre subiecte....asa ca am ineput sa dau o tura prin lumea amintirilor....inceputul facultatii...sfarsitul liceului,banchetul de clasa a opta....dragon ball z...o da,ce fermecata am fost de acest desen...
Sunt atatea lucruri despre care pot scrie...asa ca m-am hotarat sa le combin
...incapacitatea de a scrie o sa o corelez cu faptul ca sansele la un loc de munca bun scad direct proportional cu pregatirea in facultate,cu reputatia ei si capacitatea ta de a te afirma...
Lumea desenelor o sa o corelez cu acele locuri minunate din lume care sunt in inimile noastre de copii,dar pe care le descoperim doar cand suntem mari...
Complicat nu?
Sa le luam pe rand...
De o saptamana sunt,teoretic, absolventa a facultatii de jurnalism,dar practic nu am ce face cu acest statut pana nu imi iau licenta...Asa...sa vedem,peste o luna cand imi voi fi luat licenta si voi fi o jurnalista cu acte in regula,incotro ma voi indrepta...
Intre paranteze fie vorba...nu ma voi indrepta nicaieri ptr ca am piciorul rupt si urmeaza operatii si recuperari si alte probleme....dar sa ne imaginam ca sunt capabila sa muncesc si sa urmez un drum....ce as face in cazul acesta?
Inainte sa-mi rup piciorul aveam planul meu,sa fiu atat de buna incat sa nu raman neremarcata...dar situatia face ca eu sa fi pierdut ultimul an de facultate(in sensul ca nu l-am frecventat)si astfel nu doar ca nu m-a remarcat nimeni,dar am pierdut si foarte multe informatii vitale in a fi un bun jurnalist...
Daca voi avea norocul(dupa ce ma voi vindeca)sa ma primeasca cineva la un interviu in domeniul jurnalism,ce voi sti eu sa-i prezint acelui om?..daca eu nu sunt pregatita?...sansele mele scad sub 10%.....asta ptr ca in jurnalism nu ai mai mult de 30% sanse(este deductia mea,nu are la baza informatii stiintifice sau obiective,ci doar tentativele mele esuate...)....
Deci sansele mele la un loc de munca bun scad,pentru ca in domeniul in care am diploma,nu am cunostinte iar pentru celelalte domenii nu am diploma si ghinionul face sa nu am nici relatii..
Relatiile,nu cele sentimentale,pot tine adeseori locul unei diplome,ba tind sa cred ca sunt chiar mai valoroase...lucru negativ pentru noi,proaspeti fosti studenti care suntem prea tineri ca sa ne fi format relatii si in mod sigur pentru ca sa ne fi format experienta....
Oriunde te uiti,my jobs,best jobs si ce site-uri or mai exista....toate firmele importante si locurile cat de cat bunicele de munca solicita experienta in domeniu...
Bine,bine,si noua ce ne ramane de facut,intelegem,vreti oameni experimentati ca sa nu mai va dati batai de cap si sa ne invatati pe noi,dar si pe noi trebuie sa ne invete cineva,caci in facultate faci teorie,hai si putina practica,insa nu se compara cu realitatea locului de munca...
Uneori tind sa cred ca lumea mea ideala nu are nici macar sanse cat am eu sa devin jurnalista...in lumea mea ideala,nu se cere experienta proaspetilor absolventi,ci se ofera sprijin si drpt de eroare,caci in mod evident,omul ca sa invete trebuie sa greseasca...
Asa ca,sa-i raspund prietenului meu la intrebare?ce sanse are un proaspat absolvent la un loc de munca bine platit?....
.......foarte putine.....fara relatii si experienta,vitale se pare in vremurile noastre,diploma si cunostintele acumulate nu pot fi valorificate deoarece nu se ajunge la examinarea lor...
Am aplicat la sute de locuri de munca,nu m-au contactat decat o parte infima din ele,asta ptr a ma chema la interviu...care de obicei se finaliza cu refuzul meu....
Unele locuri de munca iti cer marea cu sarea pe un salariu mizer si ore suplimentare de munca...de ce sa accepti...ptr experienta?
Am muncit 10 luni intr-o librarie destul de cunoscuta...si am facut ceea ce face un consultant vanzari(asta era si functia mea),indrumare client,mercantizare,promovare a produselor....ei bine si la ce folos?in afara de faptul ca salariul era mic si in continua scadere,diametral opus cu numarul de ore de munca ce crestea si responsabilitatile care se inmulteau,pe cartea mea de munca nu scrie consultant vanzari,ci lucrator comercial...
Asta poate sa insemne orice....pot fi foarte bine luata drept femeie de serviciu,nu am nimic cu acest statut,doamne fereste,orice munca e cinstita si respectata,insa cu ce ma ajuta pe mine experienta de femeie de servici pentru ca sa intru la un post de televiziune,revista,ziar..etc...La absolut nimic....e o pierdere de timp...
Ai putea sa crezi ca te ajuta sa-ti formezi relatii,insa pentru a iti forma relatii iti sunt necesari ani de munca si multa indrazneala si perspicacitate...care la noi tinerii,sunt deabea in formare,mai evidentiate sau mai transparente in functie de caracterul fiecaruia.
Ce ne ramane de facut?....sa ne luptam ca sa supravietuim intr-o tara uscata si plina de prejudecati si comoditate,sa visam ca intr-o zi ceva se va schimba,ca intr-un viitor nu foarte indepartat,cineva ne va intinde o mana si ne va scoate din noroi.
Putem sa renuntam la vise si sa traim realitatea,dar e atat de inspaimantatoare incat prefer sa-mi pastrez lumea mea ideala in care sa ma retrag cand realitatea se transforma in obscuritate si nu vad niciun drum pe care sa merg....
Lumea mea ideala,sa va descriu putin lumea mea ideala,e creata din pereti solizi pictati in culorile copilariei unde se aud mereu cantece de veselie...
Aici pot inca sa ma uit la desene animate si sa mananc acadele fara ca glicemia sa-mi creasca amenintator...aici pot sa am oricate kilograme vreau,pot sa fiu prietena cu toata lumea,si pot invinge oricand raul...
Nu-i asa ca e o lume frumoasa?
Am inceput sa mi-o creez inca din fregeda copilarie....pe fiecare perete al acestei lumi se afla un desen,un prieten,o lectie invatata...fiecare cu rolul lor in viata mea de atunci si de acum...
Cum sa daram peretii care m-au invatat atatea lucruri?
3 ani-nils horghelson,m-a invatat ca trebuie sa te feresti de vulpe(figurat vorbind) si ca nu toate animalele sunt periculoase,dar ca trebuie sa-ti feresti si ocrotesti bunurile de necunoscuti..
5 ani-lolek si bolek-fratii se cearta mai tot timpul insa ihi leaga o iubire si un sentiment de grija reciproca care nu-i va lasa niciodata sa se certe definitiv..
6 ani-capitan planet-stiam deja de la sora mea ca hartiuta trebuie aruncata la cos si de la doamna educatoare ca trebuie sa te speli pe maini,insa acest desen mi-a oferit convingerea ca aceste lucruri trebuiesc facute pentru binele nostru si al planetei,nu pentru ca doamna si sora nu au ce face decat sa ma bata pe mine la cap...
7 ani-sailor moon,un desen drag mie care m-a invatat diverse lucruri pe masura ce l-am tot revazut(7,12,21 de ani)...
la 7 ani m-a invatat ce inseamna prietenia si cum altruismul iti este intodeauana rasplatit.
la 12 ani m-a invatat ce inseamna iubirea sincera si cat de important este sa lupti pentru ce iubesti
la 21 de ani mi-a amintit de prietenie,iubire si mai ma invatat ca daca iti doresti ceva cu tot sufletul si te lupti pentru acel lucru,ai mai multe sanse sa-l dobandesti,iar daca ai incredere in tine,o sa ai puterea sa treci peste incercarile vietii...
Este unul din peretii de temelie ai universului meu..
9 ani-vrajitoarea sally,candy,gradina ascunsa,a fost un an bogat....in desene animate,toate m-au invatat sa pretuiesc ceea ce am si sa protejez oamenii dragi mie.
10-12 ani-Dragon ball....acest desen nu m-a invatat decat ca daca vreau ,pot chiar sa si zbor...facusem o fobie din asta....cam in perioada aia au inceput sa apara visele mele in care zburam,.cel mai minunat sentiment intalnit vreodata...
pe la 14 ani,15 ani am inceput sa ma uit la filme,sa citesc carti,am lasat desenele in urma....
le-am regasit odata cu accesul la internet.
Pretioase si nevinovata,ele imi vor aduce mereu inapoi o parte din copilul ce am fost si vor sta tot timpul tatuate pe zidurile lumii mele de vis...

copilaria...nu o voi uita

2010-05-30T13:50:00.000-07:00

.....copilaria este un univers superb,uneori in momente ca cel de acum ma reintorc acolo unde mi-a placut culoarea roz...unde o credeam cea mai delicata....acum rozul nu mai e decat o culoare ca si celelalte..ma reintorc acolo unde ma jucam cu harciogul meu din calti si....nu mai stiu sigur din ce era.....,ma uitam la popeye,la sailor moon,la lolek si bolek la nils horghelson..doamne ce vremuri,ne jucam ascunselea.leapsa,carpe urate carpe frumoase,matele incurcate,frunza,tara tara vrem ostasi....doamne dumnezeule cate erau,pure sincere si dezinteresate...imi iubesc copilaria si deseori ma reintorc la ea si nu mi-e rusine sa recunosc faptul ca uneori ma si comport ca un copil...cred ca toata viata voi ramane asa...iert prea usor, ca un copil care trece peste toata lasand totul uitarii si pastreaza doar ce-i frumos,de fapt asta ar trebui sa facem cu totii sa pastram in amintire doar ceea ce e frumos si limpede in viata noastra,primul succes la scoala,primul prieten al copilariei(fie el real sau imaginar,eu am avut mereu alaturi de mine zana din povesti,asta pana pe la vreo 8,9 ani)apoi prima oara cand rosesti in fatza unui baiat/fata,prima strangere de mana,primul sarut...toate aceste amintiri.....mi e dor de viata simpla de dinainte, cand cea mai mare problema a mea era sa aleg care din papusi va juca rolul zanei bune si care va fi vrajitoarea...dar fiecare perioada din viata are farmecul ei,copilaria insa, este de departe cea mai frumoasa(parerea mea).
Cineva mi-a spus ca fiecare avem o biblioteca proprie,fiecare carte e scrisa de noi,o putem deschide si reciti de cate ori prezentul ni se pare greu, sa ne amintim ca viata are momente ca cele din copilarie rezervate pentru fiecare si in viitor,amintirea e cea care ne salveaza din grija cotidiana.Rememorarea intamplarilor si sentimentelor din copilarie,forta care salasluia in noi mereu,nu renuntam niciodata oricat de greu era ceea ce aveam sa fac,aveam incredere in mine si inca ceva de care atunci nu eram constienta dar pe care acum o cunosc sub numele de speranta si nu in ultimul rand aveam curaj sa risc pentru ce mi doream. Erau lucruri marunte privind acum, dar atunci erau colosale.
Copilaria este si va ramane ingerul meu pazitor,cand mint sau ranesc pe cineva imi aduc aminte ce usor era,copil fiind sa ceri iertare si sa recunosti ca ai gresit,apoi erai iertat,asa fac si acum, imi eliberez sufletul de copil si ma pazesc singura de suferinte inutile,iubesc copilaria si toate taramurile ei...acum pierdute in vartejul amintirilor...
Cand nu imi place ceea ce am devenit,privesc in urma,in lacul copilariei si scot de acolo tot ce e mai bun si frumos,devenind din nou cu sufletul curat,o oglinda a copilariei mele:)

2010-05-28T10:45:00.000-07:00

La rasarit isi face aparitia cel pe care l-am asteptat toata iarna,aducand cu el un nou suflu de viata pentru creaturile vegetale ale Bucurestiului cuprins de poluare.
O vizita prin parc,binenteles primul gand al tuturor celor care si-au permis un repaos de cateva ore.Curiozitatea,dar mai ales dorinta de a reintalnii natura cand e ea in floare,ne-a impins pe toti,inclusiv pe mine inspre parcurile bucurestene.
Sunt suficiente parcuri in Bucuresti,ai de unde sa alegi,dar poate comoditatea si renumele parcului m-a determinat sa aleg Cismigiul...ce istorie magica are acest parc,prin cate modificari a trecut si cat farmec ofera orasului nostru.Si-a inceput existenta ca o mlastina,care in mod bizar,comparat cu cat de atractiv este azi pentru bucuresteni,atunci era ocolit.
Lucrurile s-au schimbat insa in timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, cand arhitectul peisagist vienez Carl Friederich Wilhelm Meyer,a realizat secarea mlastinii si transformarea ei intr-o gradina publica,regasita azi sub numele parcului nostru care e plin de istorie,nu numai a unui Bucuresti in continua transformare ci si a vietile a milioane de oameni care s-au perindat pe acolo din diferite parti ale tari si chiar ale lumii.
Sa revenim insa in timpul nostru,la soarele nostru,care nu mai e acelasi ca acum cativa zeci de ani dar care ofera acelasi zambet primaveratic tuturor celor care il privesc.
In parc pe prima alee doi batrani stau tacuti pe o bancuta,murdara si distrusa de oameni si timp,privesc fix la un copac,gandurile lor insa calatoresc departe,in timp,la inceputuri,la tinerete,se vede pe chipul lor un oftat,insa unul de melancolie,nu de regret.
Imediat,langa ei,o alta batranica isi conduce nepotica spre locul de joaca,se intalneste cu vecina de la bloc si ihi spune ca s-a mutat locul de joaca,nu mai e unde era.Tonul pe care l-a folosit m-a facut sa-mi dau seama ca pentru ea,stabilitatea unei vechi amintiri era printre putinele lucruri care o faceau sa se mai simta tanara,cu o teama evidenta in privire s-a fortat sa-i zambeasca nepoatei care nu intelegea de ce nu se indreapta cat mai repede spre parculetul pentru copii.Oamenii au nevoie de stabilitate,schimbarile ii descurajeaza si ii bulverseaza pe unii.Zilele trecuta am intalnit o doamna in magazinul diverta,fosta locatie a magazinului eva.Privea derutata si cu lacrimi in ochi fiecare colt,fiecare transformare,pentru ea nimic nu mai era la fel,ca si cum o parte din ea s-a sters.Mi-a zambit si mi-a zis cu un glas pe jumatate entuziasmat,pe jumatate melancolic,pierdut in timp,uitati domnisoara,aici era sectiunea cu pijamale si sus,la etaj erau niste rochii superbe,cate rochii nu mi-am luat eu din magazinul asta.Apoi de parca deabea atunci realizase a zis cu jumatate de voce,magazinul acela,dupa acre s-a indraptat inspre iesire.Batranica din parc este numai un exemplu a ceea ce inseamna stabilitatea.Sa revenim insa la parc,putin mai incolo,la locul de joaca cativa copii se distrau in nisip uitand de bunici,parinti,erau in propriul lor univers unde natura nu e pentru ei natura ci un spatiu in care isi traiesc frumos copilaria,departe de strazi murdare,gropi,asfalt incins si oameni egoisti ce pot reprezenta exemple negative.Prin ochii lor vezi tineretea,inocenta,vezi departe de gunoiul ce iese din cosuri si rezidurile care plutesc pe lac.Vezi copacii infloriti,florile imbobocite,buburuzele cu diferite formesi culori,vezi soarele si nu te gandesti la incalzirea globala ci te gandesti la cat de bine o sa te simti dupa o portie curata de vitamina D,nu te gandesti la ultraviolete ci la razele ce iti scalda privirea.Prin ochii lor,natura este ceea ce ar trebuie sa fie intodeauna,un spatiu de refugiu in care insa,celelalte elemente negative nu au voie sa patrunda.
In parc exista un loc numit aleea indragostitilor.Cupluri se tin de mana si inainteaza sfios sau plini de energie inspre lacul pe care plutesc raze de soare cristaline,altele se asaza pe bancute uitand ca se afla in locuri publice retragandu-se cu totul in lumea indragostitilor,unde sunt numai doua persoane,el si ea.Pentru indragostiti parcul nu este parc,este ca un loc in care misticul si magia ar intensifica sentimentele dintre ei,care le daruieste siguranta a ceea ce simt,care le ofera confort si intimitate sentimentala,desi parcul este plin de oameni,dar dupa cum spuneam pentru indragostiti exista in timp si spatiu numai el si ea.
La clubul sahistilor,undeva in capatul parcului,acestia isi etaleaza talentul dobandit de-a lungul timpului,privind mandrii la tinerii ce trec pe acolo si spunandu-si in sinea lor,am fost si eu ca ei,zambind mai departe celor cu care joaca si mutand o noua piesa..
Privind fiecare categorie de oameni in parte am ajuns la concluzia ca,desi sunt toti acolo,privind aceleasi lucruri,traind in acelasi timp istoric,pasind acelasi pamant,de fapt nu sunt constienti unii de ceilalti,de parca pentru fieecare in parte parcul ar fi doar al lui,ar fi singur acolo,cu exceptia indragostitilor care desi sunt doua persoane se comporta ca si cum ar fi una,deci din nou,o singura persoana.
Chiar si eu am simtit vraja parcului si in tentativa mea de a-i intelege pe ceilalti,am sfarsit prin a ma purta ca ei si parcul a devenit al meu,doar al meu,eram acolo singura cu suflul naturii care imi ravasea parul,cu mirosul naturii care imi incanta simturile olfactive,cu toate ca,inconjurata de zeci de oameni,nu mi-am dat seama ce ne leaga pe toti,pana acum cand am scris acest articol.Un lucru ne leaga pe toti si in timp si in spatiu,existenta lui,a parcului vesnic tanar si totodata batran si intelept,un loc oximoronic,daca pot sa spun asa,un loc in care desi te simti singur,este o singuratate dulce mai ales cand soarele iti lumineaza puternic gandurile si simturile.
La iesire din parc observ o masina si inca una si inca una.......am revenit in Bucurestiul real bariera a fost trecuta,parcul ramane suspendat in amintirea unei zi frumoase.O sa revin,acum soarele este darnic cu noi,ma uit in spate si zambesc,in afara lui ihi puteam vedea pe toti,toti oamenii care inca stiu sa zambesca inconjurati de natura....

2010-05-02T13:12:00.000-07:00

In urma cu cateva luni....aproape un an..am intalnit un om minunat,care a devenit acum...parte eterna din viata mea....Acum un an,in urma unei deceptii in dragoste am crezut ca nu o sa mai am curajul sa iubesc niciodata...m-am inselat....si ma bucur ca am facut-o...Am acum parte, de iubirea sufletului meu pereche si as vrea sa o onorez si sa imi arat respectul fata de ce mi-a oferit Dumnezeu...si sa-i multumesc iubitului meu ca ma face fericita si ca are grija de mine.Cu el ma simt,frumoasa,desteapta,puternica dar mai ales iubita....si asta e un lucru mare..Iti multumesc pentru clipele frumoase si iti promit ca o sa ma straduiesc sa te fac fericit in fiecare zi din restul vietii nostre...

2010-05-02T10:53:00.001-07:00

Mai devreme am vazut pe youtube un filmulet foarte trist..despre cat de nedreapta este viata,despre cat de repede iti fura persoanele dragi...
Era vorba despre o fetita care a murit inecata..doamne cat de frumoasa era....am plans si inca mai suspin...Nu vreau sa-mi imaginez ce simt parintii ei,cum au trecut peste,daca au trecut peste...Uneori ma intreb daca merita sa te risti..sa iubesti..orice..pe oricine,oricand,stiind ca in orice moment viata te va lasa fara suflet....
Nu inteleg de ce Dumnezeu lasa ca toate astea sa se intample..dar nu il invinovatesc..doar ca...ne-a dat prea multa libertate...si prea putine sanse....
Ma uitam in continuare la filmulete si am vazut un caz ce m-a cutremurat...atata curaj pe acei oameni...
Fetita lor..trei anisori..a murit de cancer....Pozele cu ea erau atat de frumoase si impresionante...era pe patul de spital,se hranea artificial si era palida,dar zambea parintilor ei.
Era si mama ei in poze..mi s-a frant sufletul sa realizez ca ea stia..astepta ca ingerasul ei sa o paraseasca...si totusi....i-a intors zambetul....
Nu stiu cat curaj as avea...as inebuni de durere...nu e corecta viata..doamne ce viata frumoasa o astepta....de ce?:(..
Visul meu e sa am o familie..oh dar acum ma intreb....ce sanse are copilul meu...cata siguranta,sanatate si putere îi pot darui...
Oh dar cata fericire iti poate aduce...Spunea mama fetitei maorte de cancer ca atat cat a trait fiica ei..nu-si aminteste sa fi fost vreodata trista si suparata,mereu zambea....a gasit puterea sa povesteasca cu zambetul pe buze ca fiica ei a avut un scop mare pe lume ..desi unul de scurta durata....
Cand am auzit-,mi-am dat seama,ca desi durerea era mare,timpul petrecut alaturi de fiica ei a fost nepretuit...
Pazeste Doamne, copiii parintilor si nu-i lasa pe acestia din urma sa-si vada vreodata copiii morti,e o durere crunta si nemeritata pentru orice suflet....
Pazeste sufletele ingerasilor ce au murit si daruieste sanatate celor ce au nevoie de ea....

2010-02-06T01:54:00.001-08:00

MICUL PARIS

Cand te trezesti dimineata esti intampinat de sunetul "mirific" al masinilor blocate in trafic,de ambulantele ce gonesc spre locuri care par atat de aproape dar la care se ajunge atat de greu datorita aglomeratiei,de aerul care pe zi ce trece este tot mai greu de respirat.Afara te asteapta un cer care tinde sa fie cu fiecare zi care trece mai cenusiu datorita nivelului mare de poluare,oameni care cersesc nestingheriti la gurile de metrou,copii care sufla in pungi si miros a aurolac,oameni tristi care nu mai stiu sa zambeasca,oameni furiosi care nu mai stiu sa ierte.Ignoranta te asteapta la tot pasul,nimeni nu mai ajuta batranii sa treaca strada,poate de frica sa nu fie judecati de altii,poate din nepasare,nimeni nu face nimic fara sa astepte ceva in schimb,totul tinde sa se prabuseasca in Bucurestiul de astazi.Trist este ca fiecare zi este la fel,oamenii dau vina pe parlament,presedinte si toti cei care intr-o oarecare masura au drept de decizie in Bucuresti dar nimeni nu face nimic pentru acest oras care candva purta cu mandrie numele de"Micul Paris".
In fiecare zi prin tramvaie intalnesti batrani ce si plang soarta si regreta Bucurestiul de pe vremea lor cand"lucrurile erau altfel",cand erau putine situatii care ii amuzau si putine locuri in care aveau acces ,dar erau fericiti,cu adevarat fericiti,cand copiii erau o alinare si nu o grija,acum de indata ce ies pe usa ai lor copii, parintii duc o lupta cu scenariile negre la care ar putea participa copiii lor in acea zi,dar nimeni nu face nimic,toti dau vina unii pe altii,dar de fapt suntem cu totii vinovati.
Ne plangem de aglomeratia din oras dar suntem prea comozi ca sa mergem cu mijlocul de transport,ne plangem de gunoaiele de la tot pasul dar nu ne aplecam sa ridicam un ambalaj care a cazut din cosul de gunoi,ne plangem de poluarea care este in floare in acest oras dar nu consumam mai putin curent electric si mai putine gaze,ne plangem de cersetorii care ne hartuiesc la fiecare pas dar nu ne gandim cum i am putea ajuta ci trecem ignorandu-le durerea sau dandu-le un banut pentru a ne alina constiinta si asa umpluta de multe situatii in care ne simtim neputinciosi.
Cu toate acestea,Bucurestiul ramane in isoria amintirilor noastre"Micul Paris",de care toata tara era mandra,cu minunatele sale cladiri si parcuri si chiar daca nu mai este ce a fost ,reprezinta un loc unde isi cladesc destinele peste 2 milioane de oameni,unde copiii inca invata sa zambeasca,unii mai trist si enigmatic,altii plini de curaj si speranta,unde tinerii spera sa gaseasca un viitor mai bun,unde parintii isi privesc copiii crescand chiar daca fiecare zi este o lupta pentru siguranta lor,unde batranii isi povestesc trecutul impovarat de anii grei si unde soarele rasare si apune in fiecare zi.
Poate candva vom auzii din nou oamenii spunand ca sunt mandrii de "Micul Paris",si toate frumusetile orasului vor putea fi vazute iarasi, pentru ca acum, dupa ani de zile de cand "Micul Paris"s a stins,oamenii nu mai vad decat valul de praf si gaze toxice lasat in urma de masinile ce gonesc prin Bucurestiul cufundat in neputinta.

craciun

2009-11-01T15:01:00.000-08:00

Vine Craciunul,aburi moi cu miros de portocala,mirosul acela ce a dominat zilele de iarna in dulcea copilarie...soba calduta,mirosind a lemn ars....fulgi de nea....minunatul suspin al diminetilor de mos nicolae si mos craciun,suspin de fericire...

Ador Craciunul...cine ma cunoaste,stie ca ma metamorfozez in perioada asta...si desi devin nostalgica si imi lipsesc anumite parti din trecut,Craciunul o sa fie pentru mine cea mai frumoasa perioada din an....oricat de saraca,trista sau neimplinita ar fi..pentru ca de Craciun imi amintesc de toti oamenii ce ma iubesc asa cum sunt,imi amintesc de toti oamenii din viata mea...si nutresc cele mai nobile si frumoase sentimente fata de oamenii din jurul meu....primesc si ofer armonie...si fericirea,doamne ...este imensa...Azi a cazut primul fulg de nea...ei, pornind de la un singur fulg de nea...toata ziua mea...cumplit de obositoare si agitata...a inceput si a sfarsit exuberant...toata ziua am fost un zambet larg....de la un singur fulg de nea...poate daca am invata sa ne bucuram mai mult de lucrurile mici si aparent nesemnificative....atunci am descoperii cheia fericirii...

Acum insa e tarziu si somnul imi alunga muza....si iarna e un subiect atat de mare incat imi va trebuii o zi intreaga si libera de orice compromis pentru a o reda intocmai cum o simt...cu taramul ei nemarginit,de vise albe.

2009-08-25T12:59:00.000-07:00

Uneori ma intreb sincer,cum pot oamenii sa vada lumea atat de diferit.Poate si deaceea mi se pare atat de greu sa cred ca in oameni nu exista bunatate...Ma gandesc cum eu...care iert fara a imi fi ceruta iertare, pot sa trec peste orgoliu si altii nici nu vad iertarea ca o solutie.Nu am urat un om in toata viata mea...poate mi-a fost antipatic dar am incercat sa gasesc ceva bun in el sau sa-l ignor....fara sa vreau sa-i fac rau,fara sa simt ca vreau sa ma razbun...Nu spun ca e usor sa treci peste dar nu e imposibil.Am trecut prin viata ca totii oamenii si am avut ca fiecare in parte prieteni si dusmani...niciodata nu i-am bagat in seama pe dusmani,desi uneori m-au ranit.Pot sa spun acum cu sinceritate si seninatate ca nu am nimic pe suflet...si nu regret.La ce folosesc atatea sentimente de ura decat in ati face viata neplacuta si plina de dorinte de razbunare,care in definitiv sfarsesc prin a te ranii tot pe tine,pentru ca refuz sa cred ca in lumea asta exista chiar suflete de piatra si ca durerea celuilalt nu te misca...Eu ma gandesc ca dintre pildele din religie as alege-o pe cea in care as intoarce obrazul,dand o alta sansa celui ce m-a lovit,desi ar putea sa-mi dea o noua palma.Binenteles ca toate lucrurile au o limita si un om are doar doi obraji....desi sunt idealista si cred ca poti face un om sa fie bun chiar daca pare adus din decorul de la stonehenge,sunt de asemenea realista si constienta ca e un lucru foarte greu de facut.Trebuie sa sti cand merita sa mergi mai departe sau cand sa te opresti in incercarea de a cauta bunatatea ascunsa,insa daca ai primit si a doua palma nu trebuie sa dai si tu doua la randul tau ci e suficient doar sa te aperi si sa nu-l mai lasi sa dea.E usor sa opresti ciclul de rautate daca ai mai multa vointa si mai putin orgoliu...
In perioada liceului am dus o lupta crunta cu ura si orgoliul dar am reusit,am iesit la liman si acum am grija sa ma apar de oameni 'binevoitori'...Ca iti mai scapa cate o masca,asta e....cel mai bine se invata din propriile greseli si cel mai bine intelegi cum stau lucrurile prin propria durere.
Dar durerea trece,poate lasa cicatrice dar nu mai doare..e ca o amintire care te ajuta sa te feresti de o noua durere...care te ajuta,ca un oximoron,e buna si e rea....insa ura,alimentata de orgoliu,te macina,pe interior si te transforma exact in ceea ce detesti si atunci...cu ce te-a ajutat ura?sentimentele de dispret....te-a facut doar sa mai urasti in mod inconstient inca o persoana...pe tine insuti si ceea ce ai devenit...
Asa ca...mult curaj,rautatea poate fi respinsa,se poate transforma daca nu in bunatate,macar in ignoranta...si in loc sa acceptati varianta OCHI PENTRU OCHI,DINTE PENTRU DINTE...ganditiva ca poate merita sa incercati macar odata SA INTOARCETI SI CELALALT OBRAZ:)

2009-08-24T12:17:00.000-07:00

Azi am vazut in tramvaiul 21 unul din multii cersetori care mutilati sau cu copii in brate te roaga cu jale sa le dai un banut.
Numai ca acesta pe care l-am vazut azi m-a inspaimantat...arata ca omul junglei...de parul si barba lui nu se vedeau decat doua licariri....ochii lui.....,avea niste ochi superbi...asa cum daca observati au toti cei de pe strazi...e ceva in privirea lor,ai zice ca ar trebui sa fie frica...dar nu...au un curaj si o indiferenta fata de ceilalti oameni...ce cred despre ei..incat te intrebi daca nu e mai bine asa...nepasator....
Azi m-am facut ca nu-l vad....se tara pe jos desi avea maini,picioare si nu parea nimic in neregula...nu scotea decat un mormait cand intindea mana dupa banuti....numai ca in afara de un domn,nimeni nu l-a luat in seama....si apoi mi-am dat seama eu....contrazicandu-mi ideea de mai devreme....noi suntem ignoranti,nu ne pasa...sau ca sa ne alinam constiinta ne zicem ca banii nu ajung la ei,ca sunt mincinosi...etc....ce conteaza....poate chiar au nevoie de ajutor...poate nu-l ajuti cu un ban ci cu haine,mancare....ai facut un bine....ti se va intoarce candva...dar nu....noi luam xenofobia in brate ca asa e mai usor...si aratam cu degetul...nu ca e tigan....ca minte...ca fura....
Inainte de toate tin sa mentionez ca atunci cand dumnezeu ne-a facut...ne-a facut pe toti...oameni,cu aceleasi sentimente si sanse de viata....de unde toata ura asta....stiti..oamenii devin rai pentru ca le-a fost facut un rau..pentru ca ciclul asta nu se mai incheie....pentru ca nu stim sa iertam si sa-i invatam pe altii sa ierte....
Cum poti tu sa refuzi un copil...sa nu-l lasi sa se joace cu un altul doar pentru ca e tigan...nu are si acel copil suflet...si daca e intr-un mediu precar nu merita si el o sansa de salvare...un exemplu bun?daca ihi respingem cu totii or sa fie si mai rai....
Dar sa mai luam in calcul un lucru...esential pentru a sustine ceea ce spun....daca te duci sa cauti in puscarii sau vezi familii destramate ,casca bine ochii si vezi nationalitatea lor....vezi mentalitatea lor si gandeste-te si intreaba-te...de ce?...e roman doar?
Raspunsul care vine se lanseaza automat....e OM...si prin calitatile sale deprinse pe parcurs,acelea de a urma modelele cele mai proaste si a face tot ce e mai rau,se modeleaza si devine ceea ce cu totii ne facem ca nu vedem...omul primitiv.
Atata violenta in jurul nostru,dar si mai grav,atata promovare a ei,la televizor,in ziare,in emisiuni facute...culmea..pe tema violentei si chipurile a rezolvarii problemelor...de unde atata rezolvare...cand oamenii nu vor decat putina atentie si pe care ar putea-o primii si fara atata show de doi lei la televizor...si la ore atat de accesibile copiiilor...
Uneori ma intreb ce constiinta or avea oamenii astia...dar ce poti sa crezi despre cei ce gandesc cu portofelul...ce le pasa lor atata timp cat sincer...noua nu ne pasa...s-a plans cineva ca-s violente,ca instiga la certuri..nu...dimpotriva...savuram aceste emisiuni si crestem ratingul...poate dupa aceea facem si putina practica la noi in case...ca sa se vada cine e stapanul in casa...
Te uiti la sarmanii copii cu piviri pierdute dar cu un zambet atat de optimist...te uiti cum admira o vitrina,cum tanjeste dupa o jucarie...cum pofteste la mancarea celor ce o au...azi eram intr-o librarie..si un baietel,copil al strazii a intrat in magazin cu niste ochi visatori,parca descoperise minunea lumii...veselia lui insa nu a durat prea mult...a fost luat si dat afara....
De ce?ptr ca venise sa fure?nu stii cu ce intentii venise...poate in inima si sufletul lui de copil si-a dorit sa fie cat mai aproape de aceasta lume care pentru el este o himera...poate si-a dorit sa tina si el un pix in mana...sa atinga o jucarie...era evident ca nu avusese parte de asa ceva...poate avea si el nevoie de o vorba buna....nimeni nu s-a gandit la asta...ci primul si singurul lucru a fost ca venise sa fure...
Amintiti-va ca atunci cand erati mici si vedeati magazine era o bucurie sa poti sa privesti nestingherit la ele si nu va gandeati sa furati,ci doar va imaginati ca aveti tot ce e acolo...datii o sansa si micutului din librarie,caruia viata nu i-a dat o sansa...si nu puneti amprenta de hot pe el inainte ca macar sa devina om si sa aiva drept de decizie,pentru ca esti ceea ce toti ceilalti te invata sa fii sau tot ceea ce cred ceilalti despre tine...
Poate sunt eu prea idealista intr-o lume deja pierduta...sunt sigura ca multi asa ganditi...dar nu omoara pe nimeni sa dati o sansa acestei lumi....sa incercati...desi pare greu..ofera o satisfactie ce nu poate fi comparata cu toti banii din lume....eu o sa incerc..sa fac lumea mai buna..macar o parte foarte foarte mica din ea,daca eu incerc si pe langa mine toti ceilalti dragi mie,am reusit sa salvam 1%din tara.....pare infim dar e ceva...e un inceput:)...e atat de simplu sa faci un bine,o vorba buna,un sfat,o hainuta care in loc sa o arunci o donezi...o bucata de paine...lucrurile mici fac minunile mari...nu vreau sa inchei ca in sloganurile alea cu idealuri false,dar eu am incredere in oameni si stiu ca undeva in spatele mastii create de frica se afla bunatatea....suntem pana la urma cu totii la fel...OAMENI

marea iubire

2009-07-24T14:41:00.000-07:00

A mai trecut un an,in care am invatat sa iubesc,sa urasc si sa iert,un an in care cerul a luat pe rand toate nuantele din paleta de culori,in care am cunoscut si pierdut multe persoane.
Am realizat ca indiferent cat de puternic esti intodeauna va exista ceva mai puternic decat tine,insa oricat de mult ai vrea sa renunti,nu ai sa poti si ai sa te ridici incet incet din propria cenusa fara ca macar sa-ti dai seama.
Am ras si am plans pentru toata tara la un loc:))...a fost un an plin din toate punctele de vedere,e timpul sa pun punct si sa-mi iau la revedere de la el,sa incep un nou ciclu cu elemente din cel vechi insa doar din cele pozitive....am invatat ca Dumnezeu te ajuta doar daca te lasi ajutat si ca optimismul indiferent cat de greu e sa-l mentii...trebuie sa-l porti mereu dupa tine ca pe poza unei persoane dragi,in buzunarul de la haina.Fara el o sa te simti gol si singur,speriat si pierdut,cum eram eu pe vremea cand nu aveam viziuni si orizonturi,trantita la pamant...imbratisata de pesimism ca de doua brate de fier.
Privind in urma,cu ochii si inima larg deschise fara retineri si fara nicio indoiala spun ca nu am regretat nimic din ce am facut(aici ma refer la lucrurile mari)si stiu ca am facut....viata e prea scurta pentru ca sa te invinovatesti pentru niste lucruri care nu au afectat pe nimeni...care nu au lasat urme....poate totusi regret un singur lucru..insa e un regret special pe care inca ma gandesc daca sa-l las in cei douazeci de ani sau sa il iau in continuare cu mine.....regret ca nu am stiut sa lupt pentru ce imi doresc, de teama sa nu fac rau altor persoane si am pus fericirea lor mai presus de a mea....asta nu se va mai intampla niciodata cu nimeni, poate doar cu ingerasul ce va venii in viata mea candva si care va purta pe aripile lui micute toate visele pe care mama lui nu le-a putut avea.
Insa toate la timpul lor,acum am alte proiecte de viitor,trebuie sa lupt pentru cariera si pentru visul meu suprem la care desi ziceam ca am renuntat,nu am facut-o...nu poti renunta la scopul tau in viata pentru ca altfel nu mai merita traita,vreau sa am parte de acea mare iubire la care viseaza toate fetele de cand sunt mici,la acea rochie de mireasa de un alb imaculat si la acel print fermecat care vine si te salveaza de lumea rea.Sunt realista,fat frumos nu exista,insa nu inseamna ca nu pot visa la un baiat care sa ma faca fericita,pe care sa-l iubesc si care sa ma iubeasca,care sa ma respecta si pe care sa il respect si restul urmeaza sa fie scris...pentru ca daca exista respect si iubire,totul vine de la sine:).Cam in mare asta imi doresc eu anul ce urmeaza sa inceapa...o iubire mare si un inceput de cariera....acum mai astept doar ziua de vineri sa-mi pun dorinta si sa suflu in lumanari....;)

Daca as fi o pasare albastra!

2009-06-30T01:43:00.000-07:00

Daca as fi o pasare albastra!...Simt cum se ridica in aer sufletul copilariei mele,cu castele de nisip si valuri spumoase ce se izbesc zgomotos de diguri,cu personaje din desene,cu primele suspine,cu prima dezamagire,cu prima clipa de iubire.
E zi si ma chinui sa scriu despre ceva,ca un exercitiu pentru viitoarea mea cariera....halal cariera cand nici nu imi dau interesul,nici nu ma atrage cine stie ce.De fapt toata treaba asta cu cariera m-a epuizat de la clasa a 12-a pana acum,m-am saturat sa ma gandesc tot timpul ce o sa fac in viitor...marele viitor, oau..si in timp ce ma indrept cu pasi mari inspre el, tot ce ramane in urma este un trecut epuizat de atatea vise la care am renuntat.
Ma tot intreb la ce sunt cu adevarat buna,ce sa fac cu viata mea si tot intrebandu-ma uit sa o si traiesc..
Cand eram mica vroiam sa ma fac doctorita,apoi medic veterinar urmat de printesa,zana cea buna,vanzatoare(mi se parea un lucru fenomenal,mai ales intr-un magazin alimentar in care intalneai zeci de tipuri de bunataturi) si pe urma undeva pe drum am incetat sa ma gandesc..
Prin clasa a 8-a, la sfarsitul anului a trebuit sa iau marea decizie,prima din viata mea,ma duc la liceu cu profil uman, da....imi place sa bat campii,macar sa ii bat cu un rost si pe un domeniu...
Din nou iar a urmat o perioada de pauza pana in cls a 12-a cand in mod fenomenal dupa luni de gandire am hotarat sa dau la psihologie...Am mers la facultatea aleasa, de frica, sa spun asa....am fost atat de lasa incat nu am dat la Universitatea Bucuresti in ideea ca oricum pic,nu are rost sa ma mai complic...un lucru pe care il regret in parte...dar nu in totalitate...asa ca m-am indreptat inspre Spiru Haret,facultate buna dar care te lasa prea liber.Am cerut un formular de inscriere si cand am fost intrebata pentru ce facultate am zis ca pentru jurnalism(ma gandisem si la asta cateva luni dar renuntasem pentru ca am zis ca nu mi se potriveste).Asa am ajuns eu la jurnalism,domeniu cu care nu am nicio legatura...Din comoditate nu am renuntat la facultate si iata-ma acum,trecuta in anul trei la sfarsitul caruia ma asteapta licenta fara niciun orizont si fara nicio idee cu privire la ce o sa fac dupa licenta,ca jurnalista nu sunt buna(cel putin asa cred,poate daca mi-as fi dat un pic mai mult interesul...) si se intra foarte greu in domeniu....Acum ma bate iar gandul sa dau la psihologie,insa sunt inca trei ani,daca dupa astia trei sunt tot de unde am pornit,adica 0,oare merita sa mai risc inca trei ani din viata pe ceva incert...si daca nu risc ce sa fac in anul ce urmeaza,sa incerc sa vad daca facultatea mi se potriveste in cele din urma...sau sa ma lupt si sa invat pentru altceva....
Viata e asa complicata daca ii dai sansa sa fie, desi ar putea sa fie cat se poate de usoara.Daca ascultam vocea mea interioara, mi-as fi luat un an pauza dupa liceu sa ma gandesc bine bine ce vreau sa fac in continuare...nu...eu in schimb m-am aruncat asa vesela in jocul vietii de parca eram inca un copil care ghideaza niste pioni pe o tabla de joc...fara sa-i pese daca are sau nu ceva de pierdut si sa traiasca clipa...
Ar fi fost bine daca nu mi-as fi dat seama de la inceput ca este un joc pierdut, as fi trait cu iluzia ca am ales bine,as fi trait clipa....Ei lucrurile nu sunt chiar asa simple...au inceput sa apara intrebarile,ce ma fac dupa?ce sa fac acum?...pana in momentul de fata am tot amanat raspunsul,acum insa e timpul sa inchei monologul...
Ador copilaria,cu pasarile ei albastre si castelele de nisip dar e timpul sa ma maturizez si sa iau deciziile bazate pe gandire nu pe instinct,instinctele nu sunt intodeauna bune...cel putin ale mele si mi-au dat multe batai de cap...acum insa revin in forta,mai ramane sa gasesc raspunsul la niste intrebari care asteapta de prea mult timp o finalizare si dupa ce aflu raspunsurile ma arunc din nou vesela insa acum cu capul pe umeri in jocul vietii...

2009-06-22T10:51:00.000-07:00

Aseara am dormit in brate cu un ursulet,o amintire dulce,cu miros de saruturi umede...Am strans in brate animalutul pana la epuizare si...am adormit plangand.Dimineata l-am gasit la capul meu,pazindu-mi somnul,asa cum el nu a ajuns sa o faca niciodata.Eram ingrijorata,visasem urat,vroiam sa-l stiu in siguranta,dar cum sa aflu daca e bine,nu pot sa mai dau ochii cu el,am ramas la concluzia ca e doar un vis si ca nu are rost sa-mi fac griji,mai ales cand lui nu ihi mai pasa:)....Am vrut sa uit,ca viata mi-a daruit si mi-a luat iubirea,acum nu mai vreau,am invatat multe din ultima mea experienta,atat de multe incat nu trece o zi fara sa-mi dau seama de un nou lucru dobandit,o noua traire.Am invatat ca un om te poate iubi din tot sufletul lui si tu sa nu poti sa-l iubesti si ca si tu poti patii acelasi lucru.Am invatat ca fiecare lacrima pe care am varsato am varsato cu un scop si ca fiecare om care mi-a fost aproape in acea perioada imi e prieten adevarat,sau macar pe jumate adevarat.Toti mi-au zis ca el nu merita,ca e personajul negativ si ca tre sa uit de existenta lui,asta stiam si singura ca trebuie sa fac ,eram convinsa ca nu mai pot vorbii cu el,uite ca m-am inselat,poate ca cel mai bun prieten in aceasta perioada mi-a fost tot el(ironic),si nu mi-a fost prieten pentru ca a vrut sau ptr ca a fost acolo ptr mine ci ptr ca a minimalizat ceea ce s-a intamplat..pana la urma pierzi tot timpul persoane dragi,ca vrei sau nu,e ceva inevitabil.Ma bucur ca din el am pierdut doar o parte,o mare parte din el am pastrato in amintiri.lectii invatate,petale de trandafiri,ursuleti,dar mai ales in realitate,desi rare sunt momentele in care am mai vorbit,el e acolo,viu,real,ca o carte deschisa.In timp o sa dispara totul pentru el,eu o sa raman o ceata in viata lui,sunt constienta de asta,dar eu o sa am toate aceste amintiri si lucruri invatate,asa incat eu nu am pierdut nimic.Am invatat ca pot sa-ti placa unele lucruri doar pentru ca unei persoane dragi ihi plac,am invatat ca cine te raneste,o face deseori fara sa fie constient si am invatat ca sa ierti e bine pentru tine si ca a uita nu face decat sa amane confruntarea cu ceea ce simti.Acum am trecut la o noua faza din viata mea cand mi-am dat seama ca spontaneitatea e un lucru bun si increderea in tine ceva ce se dobandeste usor daca nu esti chior...si iti dai seama ca la fel ca ceilalti oameni ai si defecte dar si calitati si ca a gresi e omeneste nu doar pentru ca asa zice zicala ci pentru ca toata lumea greseste,si o mare parte din ea merita sa fie si iertata.Traim intr-o lume a contradictiilor in care totul este relativ,chiar si binele si raul,astfel incat orice am face este determinat de circumstante..nu e ca si cum ai sti...1+1=2....exista detalii care schimba totul,detalii mici nesemnificative la prima vedere,dar care fac totul.Nu o sa imi mai fie frica sa risc,pentru ca oricum am pierdut,nu o sa ma mai gandesc de 7 ori inainte sa zic ceva ptr ca o sa ratez momentul,nu o sa ma mai gandesc de doua ori inainte sa le dovedesc celor dragi cat ihi iubesc si pe viitor voi lupta pentru ce e al meu chiar daca ma lupt cu morile de vant,cineva trebuie sa continue batalia lui Don Quijote.

2009-06-11T08:07:00.000-07:00

Dimineata cu alura de somn si ochii intredeschisi,brate intinse si ganduri ce te trag inspre pat,nu-mi plac diminetile in care ceasul suna ca un nebun si te anunta ca somnul de frumusete tocmai s-a incheiat.
Nu-mi plac ochii rosii,plini de cearcane pe care ii zaresc in oglinda dimineata si care ma implora sa-i mai las sa se odihneasca ceva timp.
Imi plac in schimb diminetile cand nu suna alarma telefonului si in care las ceasul biologic sa decida cat somn ii trebuie trupului meu,dimineti in care ma trezesc vesela cu ochii mari si plini de sclipiri,privesc din pat cerul albastru(am fereastra in fata patului)si simt ce frumoasa este viata.
M-am indragostit de cineva,este lumea mea,fara ea as fi pustie,universul meu in care ma retrag dupa fiecare dimineata grea,dupa fiecare lovitura,e cea care ma poarta pe brate si imi alina ranile.Dragostea mea eterna,o voi lua cu mine in mormant,nimeni nu-mi poate lua lumea mea,m-am indragostit de propriul meu univers,creat din lacrimi si amagiri,bandaj pentru ranile deschise...
Oamenii sunt numai surse de suferinte,oricat de mult bine ar vrea sa-ti faca o persoana,intr-un final va sfarsii prin a te dezamagi,a te rani,fara a vrea,poate fara a sti ca a facut asta,dar o va face,va crede toata viata ca este o persoana impecabila care a facut numai bine,dar nu va sti niciodata care a fost raul facut.Asta credeam eu despre mine,ca sunt o persoana care,vorba aceea,nu a facut rau nici unei muste(desi am ucis multe la viata mea),de fapt am ranit multe persoane,care stiind ca nu am vrut sa fac rau intentionat nu mi-au reprosat nimic,intodeauna i-am ajutat pe cei care au avut nevoie de ajutor,atat cat am putut si am stiut si mi-au ramas recunoscatori,dar sunt si cei pe care i-am ranit.Se intampla in mod inevitabil sa faci rau,este in natura umana,asa cum sunt sentimentele ce nu le poti controla.
Ma intreb cati oameni am facut sa planga sau sa se simta prost,si cate pietricele va trebui sa car pentru ei la judecata de apoi.Ma mai intreb cu ce drept ii judec pe cei care m-au ranit cand nici eu nu sunt mai buna ca ei,ma intreb daca cei pe care i-am ranit pot sa ma ierte cum i-am iertat eu pe cei care mi-au gresit desi nu si-au cerut niciodata scuze sau iertare.
Pana la urma ce e iertarea...unii zic ca e semn de slabiciune,altii ca e semn de curaj,adevarul este binenteles la mijloc si relativ,asta pentru ca exista mii de situatii si circumstante,atenuante sau nu,nu poti ierta un criminal,este semn de prostie sa o faci,desi cica ar fi semn de umanitate...cine ucide nu mai are nimic uman in el,aceeasi situatie in cazurile de viol si violenta domestica...nu as putea ierta un om capabil sa faca asa ceva.Sunt insa si cazurile sociale in care iertarea nu da decat o noua sansa vietii si persoanelor care o impart,aduce compromisuri,pace si fericire.
Deci e buna sau nu?raspunsul este..relativa...undeva la mijloc....
De cate ori intru sa scriu pe blog imi aleg o tema,ei bine,niciodata nu o termin,sau daca incep cu ceva,intodeauna deviez de la subiect si poate ca nu termin ce am inceput,e stilul meu hazardat de a scrie,nu am logica in gandire,asta pentru ca sa fim sinceri,logica nu are intodeauna"logica",exprimare de gradinita dar reda cel mai bine situatia.M-am pierdut in amanunte,vroiam sa scriu despre dimineata...am ajuns sa scriu despre iertare si sentimente,asa ca inchei cerandu-mi iertare de la diminetile in care sunt nesuferita si in care m-am trezit cu fata la cearsaf,ochii umflati si cearcanele cat turnul eifel,sunt si ele bucatele din viata noastra,si sunt rele pentru ca celelalte sa ne para bune,pentru ca binele nu poate exista fara rau si invers,toate se compara si sunt in contradictoriu,deci in concluzie raul ar fi bun pentru ca face bunul sa fie bun,pentru ca daca nu ar exista el,binele nu ar exista,pentru ca daca nu am gresi nu am fi oameni,pentru ca nu am invata nimic(omul invata din greseli)(sau le repeta)....asa ca va salut dimineti urate si va astept sa mai treceti pe la mine!

gata

2009-06-05T12:22:00.000-07:00

Linistea de dinaintea furtunii....In afara de furtuna din sufletul meu ,se pare ca si natura a vrut sa planga alaturi de mine,pacat ca alaturi de ea au mai plans si oamenii cu masinile distruse si cei ramasi fara curent.Nimeni nu vorbeste insa de linistea de dupa furtuna...ce importanta are ea,cand apare,cand se sfarseste furtuna si aici ma refer la cea sufleteasca,in care iti izbesti sufletul de fiecare perete din mintea ta.
Ieri,dupa furtuna propriu zisa,a incetat si furtuna mea,am dat drumul amintirilor,incet incet,cu fiecare loc pe care l-am revizitat,fiecare loc in care am fost cu el,fiecare coltisor din inima mea.Am ajuns la concluzia ca oricat m-as straduii,nu o sa il uit niciodata....si ca pentru ca sa incetez sa-l iubesc trebuie sa accept ca pot sa fiu fericita si fara el.Mi-a daruit cele mai frumoase clipe din viata mea si desi am avut senzatia ca le-a luat cu el cand a plecat...mi-am dat seama ca ele nu au plecat nicaieri...si ca desi eu si el nu mai existam in acelasi context,amintirile vor fi intodeauna...ale noastre si asta nu o sa imi poate fura nimeni.Mi-a redat increderea in mine,m-a ajutat sa ma valorific,eu,ca si om,poate de aceea nu pot sa-i port ranchiuna sau sa-l urasc pentru ce mi-a facut,pentru ca desi acum mi-a facut rau,mi-a daruit 5 luni de lucruri bune,de iubire,desi acum nu stiu daca a fost falsa sau pur si simplu s-a terminat.
Ma intreb sincer...ce trebuie sa faca un om ptr ca sa incetezi sa-l iubesti...ce am facut eu...dar acum ma intreb cu zambetul pe buze si pastrez in suflet linistea...de dupa furtuna....intrebarea vine insa pusa altfel....linistea de dupa furtuna,nu este oare linistea de dinaintea altei furtuni?si daca da?cum iti dai seama unde incepe una si se sfarseste alta,cum distingi vindecarea unei rani de crearea alteia,desi aberez,toate aceste intrebari imi strabat gandurile.
Am obiceiul sa fiu nehotarata si sa ma contrazic singura,dar asta pentru ca traim intr-o lume incerta,in care certitudinea este o notiune abstracta,in care toate sunt relative...pana si iubirea...nu am crezut vreodata ca iubirea va ajunge incerta,credeam ca iubirea e iubire si atat,pura si calma...insa m-am inselat,pe langa faptul ca e incerta...e si trecatoare....ce ramane in urma ei sunt amintirile si un damf de familiaritate ce iti strabate privirea in anumite puncte din viata.

2009-05-29T09:25:00.000-07:00

Am obosit,pur si simplu simt ca nu mai pot sa lupt cu viata.
Imi amintesc starea de abandon total pe care il traiesti vara cand faci pluta in apa si te trezesti la un momentdat ca te-au purtat curentii prea departe,te zbati sa revii la mal.Pentru cei care stiu sa innoate e usor,eu am insa probleme cu inotul,la fel cum e si cu viata...cand dau prea mult din maini,obosesc si abandonez totul.
Nu mai stiu daca vorbesc despre inot sau despre viata,stiu doar ca am obosit si ca vreau sa renunt.
M-am luptat tot timpul cu mine am incercat de nenumarate ori sa ma apreciez,sa invat sa ma iubesc si sa fiu mai indulgenta fata de propriile erori,fiind in cele din urma si eu,un om,care prin natura sa dubitativa si vesnic cu rioasa,este capabil de eroare.
Am luptat tot timpul contra inimii mele,am iubit la viata mea,am sperat,m-am lasat amagita,am clacat,m-am ridicat si am luat-o de la capat.
De data asta insa,am obosit,am obosit sa cred in iubirea,care iti ofera iluzia fericirii si apoi te tranteste la pamant.
Am obosit sa plang,la fiecare amintire dulce,am obosit sa lupt pentru iubire,renunt.
Poate ca viata fara,nu e atat de groaznica,cum e durerea abandonului,amagirii,a sentimentelor mincinoase.
Am hotarat eu candva,ca iubirea este scopul meu in viata,ca vreau sa fiu iubita si sa iubesc,insa e prea solicitant si dureros,asa ca RENUNT la scopul meu,RENUNT la viata si las curentii sa ma poarte unde vor ei.Fie ma inneaca,fie ma duc la mal,insa orice ar face ei,eu raman doar o pluta care este in deriva,fara viziuni,fara orizonturi....

2009-05-20T11:22:00.000-07:00

cand ilauntrul tau rasuna calm tristetea,cand o lacrima ti se scurge senin pe obrazul infierbantat de ardoarea vietii si cand inima fara sa bata repede..pulseaza sentimente reci si pline de durere....parca prelungind bataile sale la infinit,cand soarele nu ti mai lumineaza zambetul de mult pierdut in amintirea a ceea ce erai candva,cand mintea nu mai poate combate sub nici o forma sufletul umplut pana la refuz atunci...dar numai atunci poti considera ca ai nevoie de ajutor...ca tu insuti nu mai poti lupta singur impotriva vietii,daca inca regasesti in tine puterea vindecatoare a zambetului si speranta zilei de maine te poti considera un om salvat caci atata timp cat exista speranta si credinta in oamenii putini din jurul nostru care ne iubesc si ne apreciaza asa cum suntem....lumea aceasta care para sa se sfarseasca in fiecare zi va mai rezista...traind sub zambetul nostru si animata de sperante ce construiesc un viitor...

2009-05-17T04:04:00.000-07:00

Ceasul suna de dimineata anuntand o noua zi,privesc soarele,afara e o zi frumoasa,incep ziua cu un zambet,nimic nu ma poate determina sa fiu trista.Ridic capul de pe perna,in fata mea la picioare statea un ursulet,un mic detaliu din trecut,zambesc la amintirea aceea,insa inima mi se micsoreaza.Il iau si il dau din calea mea,trebuie sa ramana ceea ce e,o amintire....Ma imbrac si plec la cumparaturi,fiecare loc,fiecare coltisor:(.e acolo......trebuie sa treaca timp si o sa dau totul la o parte ca acel ursulet.Reusim cu greu sa punem in balanta ceea ce e bine pentru noi cu ceea ce ne face sa ne simtim bine,undeva exista o delimitare,dar este atat de mica incat deseori confundam starile...
Suntem creaturi ce se hranesc cu iubire,ai putea spune ca nu putem traii fara,dar ce faci cu iubirea care te face sa te simti bine dar nu e buna pentru tine.Unde pui linia,cand te opresti?Poti sa te opresti?
Mi s-a intamplat sa fiu oprita,poate e cel mai bun lucru care mi s-a intamplat,dar il simt ca si cum ar fi un rau...unul necesar...poate ca in loc sa fiu suparata,ar trebui sa fiu recunoscatoare,insa cum este specific oamenilor,ma complic sa aflu de ce mi s-a intamplat mie asta,de frica sa nu gresesc din nou.Poate ca totusi nu am gresit cu nimic,cica asa a fost sa fie...trist e ca eu nu cred in destin,daca poti sa schimbi ceva,cu siguranta schimbi si asa nu mai incape loc de destin.Nu are sens,de ce sa existe destinul?si noi ce mai suntem?niste marionete,aruncate in jocul vietii?,niste pioni fara valoare in afara tablii de joc?
Refuz sa cred ca nu putem schimba nimic si totul e stabilit de la nastere,asta inseamna ca orice ai face,tot soarta aia o ai,asta inseamna ca ori ca te lupti,ori ca renunti,tot acolo ajungi.Sunt sute de teorii legate de ziua nasterii,luna,an astronomic,zodie,influenta lunii si alte prostii,nimic din toate astea nu au vreo relevanta pentru mine,sunt doar niste idei inventate pentru oamenii care au nevoie de scuze pentru ce s-a intamplat.In fiecare pas pe care il facem in viata ne lasam amprenta si asta influenteaza viitorul,deci revin,am gresit undeva,am lasat sa treaca clipa,acum e prea tarziu,nu pot decat sa ma resemnez si sa uit,poate candva voi putea redeschide cufarul cu amintirile frumoase,pe care l-am inchis,pentru ca doare,si pentru ca ma tine in loc.
Pana atunci,voi zambii in fata fiecarei dimineti si a fiecarui soare,sperand ca in viitor,o sa fiu capabila sa schimb ceva,desi ironic este ca...NU-MI PLAC SCHIMBARILE.

eu

2009-05-15T14:25:00.000-07:00

Viata este ciudata,iti fura momentele de fericire cand te astepti mai putin,cand ai cea mai mare nevoie de ele.As vrea sa pot sa-mi tip durerea,insa numai litere pot sa iasa sub indrumarea degetelor mele,sunetele au ramas suspendate undeva la nivelul gatului.Un nod imi ameninta respiratia,trag aer in piept,privesc adanc trecutul si ma agat de el,ca un copil speriat,prezentul e urat,viitorul incert,doar trecutul e sigur...plin de iubire,sentimente prafuite ce stau arhivate intr-o inima prea batrana pentru varsta ei reala.
Imi venerez copilaria,ca si cum e un inger care parasindu-ma,a luat cu el viata mea.Invatasem sa traiesc in prezent,insa cand ma apropiasem de fericire,ingerul prezentului a hotarat ca e de ajuns,m-a lasat singura,intr-un neant de durere,mi-a frant aripile,cand am inceput sa zbor.
Nu mai pot sa am incredere in prezent,imi lipseste trecutul.Ma agat de iluzii si vise ireale,ma afund singura in propriile dileme,stiind ca nu e nimeni acolo sa-mi intinda o mana de ajutor...simt cum dispar...am iubit,un inger,a fost ireal,un vis timid de copil increzator,amintiri dulci cu abur de trecut si miros de crini,puritatea viselor...s-au dus toate ca si trecutul impreuna cu aburul sau cu tot.Singuratatea,iz de vechime,colb,panze de paianjen,acum sunt toate proaspete si noi ca si cum nu au plecat niciodata.
Am pierdut-o,copilaria,a fugit de mine,pentru todeauna,nimic nu va mai fi la fel.Oamenii se schimba,eu m-am schimbat prea mult,suferinta calduta cu gust dulce amarui,ochii umflati,lacrimi varsate prematur,inima gaurita de amintiri,suflet trist si tumefiat de atatea lovituri,oare imi voi mai revenii vreodata?
As striga dupa ajutor,nu sunt insa egoista?cu totii suferim,dintr-un motiv sau altul,insa dupa orice lovitura trebuie sa ne ridicam nu?sa fim mai puternici...ei bine,eu nu pot...sunt trantita la pamant si privesc cerul...sunt multe stele,a mea e acolo,nu pot insa ajunge la ea....ma scufund in neantul amintirilor si totul devine negura...

lumina

2009-05-15T14:09:00.000-07:00

Imi tremura vocea,ochii imi sunt plini de lacrimi,un singur sunet si cerul ar asista la o tragedie....
Intuneric,totul este negru in camera goala,totul in afara de camera goala,linistea este groteasca.
Un zambet sadic rasare din umbra,o fata crispata se indreapta catre mine,intinde mana tremuranda care tine inlantuita ,o cupa cu venin.
Cerul urla,dezlantuind adevarate cataclisme,stelele au luat foc,luna e mancata de invidie.....totul dispare,sub negura ce a cuprins tot universul,totul in afara de mine si cupa cu venin inlantuita de mana tremuranda.
Am murit?....am ajuns in infern?....nu mai vad nimic...decat cupa cu venin,in rest totul e cufundat in negura.
Cupa se apropie amenintator,tensiunea creste,bratul care tremura,tinand veninul in mana a disparut.
Deodata....ce vad,in mana mea,era o cupa cu un lichid straveziu,acelasi lichid din mana tremuranda.Ridic cupa spre gura,insa o forta interioara m-a impiedicat,strigandu-mi TE IUBESC .
Si m-am trezit....si totul era doar LUMINA

dilema

2009-05-15T13:58:00.000-07:00

....primul cuvant:)).Oare care a fost primul meu cuvant.Oare am fost speciala,sau am spus precum toti copiii,cuvintele mama si tata?
.....oare care a fost primul meu gand pe anul acesta,care a fost prima persoana pe care am vazut-o....din nou....care a fost primul meu cuvant.Nu am decat un raspuns la toate aceste intrebari...NU STIU.
Stiu ca am simtit bucurie si dor,iubire si tristete,asta stiu,insa ce nu stiu este:
-care este motivul bucuriei mele
-care este motivul tristetei mele
-de cine imi e dor
-oare cui ii este dor de mine?
-pe cine iubesc eu?
-si cel mai important,cine ma iubeste pe mine?
Chiar si lucrurile pe care uneori consideram ca le cunoastem ridica adeseori semne de intrebare,de exemplu:
-ador muzica,sunt sigura de asta,dar de ce?e ceva genetic?sau mi-a placut pe parcurs.Daca stau sa-mi aduc aminte,in copilarie,muzica era peste tot in viata mea,insa nu reusesc sa-mi amintesc de copilaria mea mai devreme de trei ani si oricum trebuie sa fi fost prea mica pentru ca sa stiu ce imi place.
Si totusi,nu atunci cand suntem mici stim ce vrem de la viata?
Eu cel putin stiam,vream sa fiu doctor,acum....nu mai stiu.
Nimic nu este mai greu decat sa nu sti ce vrei sa faci in viitor.
Totusi trebuie ca optimismul sa predomine in viata noastra.Candva lucrurile vor fi,daca nu mai bune,cu siguranta mai clare.