.....copilaria este un univers superb,uneori in momente ca cel de acum ma reintorc acolo unde mi-a placut culoarea roz...unde o credeam cea mai delicata....acum rozul nu mai e decat o culoare ca si celelalte..ma reintorc acolo unde ma jucam cu harciogul meu din calti si....nu mai stiu sigur din ce era.....,ma uitam la popeye,la sailor moon,la lolek si bolek la nils horghelson..doamne ce vremuri,ne jucam ascunselea.leapsa,carpe urate carpe frumoase,matele incurcate,frunza,tara tara vrem ostasi....doamne dumnezeule cate erau,pure sincere si dezinteresate...imi iubesc copilaria si deseori ma reintorc la ea si nu mi-e rusine sa recunosc faptul ca uneori ma si comport ca un copil...cred ca toata viata voi ramane asa...iert prea usor, ca un copil care trece peste toata lasand totul uitarii si pastreaza doar ce-i frumos,de fapt asta ar trebui sa facem cu totii sa pastram in amintire doar ceea ce e frumos si limpede in viata noastra,primul succes la scoala,primul prieten al copilariei(fie el real sau imaginar,eu am avut mereu alaturi de mine zana din povesti,asta pana pe la vreo 8,9 ani)apoi prima oara cand rosesti in fatza unui baiat/fata,prima strangere de mana,primul sarut...toate aceste amintiri.....mi e dor de viata simpla de dinainte, cand cea mai mare problema a mea era sa aleg care din papusi va juca rolul zanei bune si care va fi vrajitoarea...dar fiecare perioada din viata are farmecul
ei,copilaria insa, este de departe cea mai frumoasa(parerea mea).Cineva mi-a spus ca fiecare avem o biblioteca proprie,fiecare carte e scrisa de noi,o putem deschide si reciti de cate ori prezentul ni se pare greu, sa ne amintim ca viata are momente ca cele din copilarie rezervate pentru fiecare si in viitor,amintirea e cea care ne salveaza din grija cotidiana.Rememorarea intamplarilor si sentimentelor din copilarie,forta care salasluia in noi mereu,nu renuntam niciodata oricat de greu era ceea ce aveam sa fac,aveam incredere in mine si inca ceva de care atunci nu eram constienta dar pe care acum o cunosc sub numele de speranta si nu in ultimul rand aveam curaj sa risc pentru ce mi doream. Erau lucruri marunte privind acum, dar atunci erau colosale.
Copilaria este si va ramane ingerul meu pazitor,cand mint sau ranesc pe cineva imi aduc aminte ce usor era,copil fiind sa ceri iertare si sa recunosti ca ai gresit,apoi erai iertat,asa fac si acum, imi eliberez
sufletul de copil si ma pazesc singura de suferinte inutile,iubesc copilaria si toate taramurile ei...acum pierdute in vartejul amintirilor...Cand nu imi place ceea ce am devenit,privesc in urma,in lacul copilariei si scot de acolo tot ce e mai bun si frumos,devenind din nou cu sufletul curat,o oglinda a copilariei mele:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu