In memoria ta, drag profesor, fie ca si ingerii sa-ti asculte vocea duioasa recitand poeziile sufletului tau!!!http://www.youtube.com/watch?v=DPjete80pFo&feature=related

Sentimentul de Preconceptie

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.

Pentru prieteni

Azi sunt fericita....

Azi sunt fericită!!!.....
Deşi afara ploua, este înnorat si frigul a cuprins toata tara, am un sentiment puternic de bucurie, aproape inexplicabil.Ştiţi tipul acela de fericire venit din lucrurile mărunte?De aici vine si bucuria mea, din lucrurile mărunte, mă bucur ca ploua. Ai spune ca ploaia e depresiva, ei, pe mine mă calmează în momentul acesta.
Azi am aprins soba, ce e drept nu una cu lemne ci cu gaze, însă miroase a încins, a căldură, mi-a uns sufletul, cum o făcea în copilărie, cînd mirosul focului mă făcea sa simt venirea iernii. Cat timp am adorat iarna...
Anul trecut am crezut ca nu am sa o mai iubesc niciodată, dat fiind faptul ca mi-am rupt piciorul si am avut mult de îndurat, însă acum, cînd frigul îşi face din nou loc în inima mea, simt acea fericire, acel sentiment de nerăbdare, o aştept cu braţele deschise ca în fiecare an. Oare asta sa îmi provoace starea de bucurie?, frigul ce anunţa iarna, anotimpul meu preferat!?!
Nu ştiu sa spun exact!!!, este doar starea acea inexplicabila de fericire în armonie cu întîmplările din jurul tău!!! Nu conteaza ce a provocat aceasta stare, mi-as dori doar sa dăinuie cat mai mult viata mea, starile mele de spirit.
Simt caldura si confort in suflet, ca atunci cînd, după mult timp de stres si frica, te simţi în sfîrşit în siguranţa si trăieşti sentimentul de calm si pace, mult rîvnit.
Afara se întunecă devreme, lumea a scos umbrelele si paltoanele, în sufragerie pe mobilă stau înşirate decoraţiuni de crăciun(explicaţia ar fi ordinea făcută prin dulapuri). Este luna octombrie, cindva în noiembrie ningea, oare frigul acesta brusc, anunţa o iarna timpurie?Ce m-as bucura sa fie asa, dacă nu ar fii încă oameni fără adapost si fără lemne de foc...
Dar azi nu vreau sa mă intristez, asa ca, am sa fiu fericită, ca ploua, ca e frig, ca miroase a încins...si nu, nu sunt sarcastica, asta e minunat!!!
Vine iarna si asta e tot ce imi doresc pe moment, ca sentimentul acesta pur si cald de fericire sa dainuie cat mai mult in sufletul meu.
Au trecut trei zile decand m-am apucat sa scriu acest articol, si deşi starea mea de spirit a variat, inca sunt fericita!!!

Viata unui copil

Imi aduc aminte, copil fiind cat de minunata era viata mea inca de pe atunci...
Nu am fost un copil nici dorit, nici asteptat...am venit pe nepusa masa si tarziu fata de fratii mei.
Totusi am crescut frumos cu troiene de zapada,cu veri interminabile, primaveri parfumate si frunze ruginii sub picioare in primele zile de scoala.Am fost un copil fericit si nu am avut nevoie de multe, cand esti copil nu ai nevoie decat de imaginatie....si am avut o imaginatie debordanta.
Dumnezeu e martor si m-ar bate daca m-as plange, nici financiar nu am dus lipsa de ceva, doar ca eu nu ceream nimic, am fost un copil fenomenal.
Aveam o prietena buna cu care imparteam totul...si asta era tot ce aveam nevoie.
Evident ca parintii mei s-au gandit sa nu ma aduca pe lume...aveau deja o varsta..fratii mei erau mari, dar din fericire pentru mine, din cauze medicale, am fost pastrata si adusa pe lume.
Economic nu-si faceau probleme, eram intr-o perioada financiara buna..aveam sa cresc cu de toate...
Am fost un copil vesel si jucaus, darnic si alintat....inteligent si talentat, nu as gasi un motiv pentru care parintii mei sa regrete nasterea mea...
Au venit si vremuri mai rele si, economic vorbind ,am avut probleme, dar ne-am descurcat si am razbit...acum sunt mare, am facultatea facuta si parintii mei sunt foarte mandrii de mine.
Ce vreau eu sa transmit prin povestea mea?
Oamenii se sperie rau cand aud de aparitia unui copil neprogramat si recurg,din pacate,fara sa se gandeasca prea mult,la avort.
Acea metoda de a curma sansa unei fiinte la viata chiar inainte de a o primii...
E ca si cum i-ai trantii usa in fata propriului copil.
Da, viata nu e lunga, e grea si inegala, incorecta, periculoasa chiar, dar este singura pe care o avem si pentru a ne desavarsii scopul, trebuie mai intai sa ne nastem.
Adolescentele ramase insarcinate sunt sfatuite sa renunte la copii, de parca ar renunta la o sesiune de masaj sau ceva nesemnificativ, nimeni nu le explica ca in mai putin de 10 ani cand,daca vor mai putea ,vor avea un copil,vor incepe sa simta un regret ce le va macina viata si nu le va lasa sa se bucure de primul lor copil.
Bine,nu e toata lumea atat de sensibila, unora nu le pasa ca in burta lor cresc niste manute,un capusor,o gurita care ar trebui sa aiva sansa ca intr-o zi sa pronunte cuvantul mama.
Stiu,o sa spuneti ca subiectul e impartit..ca orice tema de altfel..sunt pro si contra!!!
Poate un copil sa-ti distruga viata?cum?
Cand merge de-a busilea si incearca sa faca primii pasi?
Cand spune primul cuvant, cand rade prima oara cu gurita pana la urechi?
Cand face primii pasi si sufla pentru prima oara in lumanari?
Cand ihi dau dintisorii...cand merge prima oara la gradinita...cand face primul om de zapada, prima serbare, primul premiu,
Astea sunt partile bune o sa spuneti...cum ramane cu partea economica, boli ale copilariei, febra, pojar..vaccinuri, raceli....
Sunt toate parte din farmecul copilariei si partea lor negativa se va topii sub flacara reusitelor copilului tau, acea faclie plapanda ce se inteteste si creste ocrotita de palmele tale,impotriva vantului, impotriva ploilor si a lucrurilor rele...
Ganditi-va numai la ajunul craciunului, la impodobirea bradului, la venirea lui mos craciun...la serbari si poezii invatate....sunt lucruri minunate pe care doar un copil ti le poate darui...
Deci ce rau poate sa faca un copil?sa te faca poate fericit?
Pentru partea economica exista intodeauna o solutie, poate nu ai sa poti sa ihi daruiesti mare lucru din punct de vedere material...dar spiritual ihi daruiesti cel mai minunat lucru pe care il poti daruii ca parinte....o sansa...o sansa la viata...nu stii cum evolueaza lucrurile..poate intr-o zi ai sa-i poti darui mai multe, iar daca nu...i-ai daruit deja destul..i-ai dat VIATA

Ciclul Sentimente

Voi incepe un ciclu de lucrari despre sentimente, sper sa pot posta saptamanal, voi incepe cu un subiect mai delicat si controversat dar bun de discutie....nasterea unui copil, aducerea pe lume a unei responsabilitati....sau nu?

Sentimentele

Azi am facut curatenie in amintiri!!!
Am sortat cursuri si carti, bibelouri si amintiri micute din cei trei ani de facultate....Am sortat sentimente si persoane in mici si mari categorii....prieteni..colegi...fosti prieteni, iubiti, profi buni, profi neplacuti, cursuri plictisitoatre, obositoare....cursuri pe la care nu am trecut...Erau atatea pagini in albumul meu de trei ani:)
Am aruncat la gunoi o mare parte din cursuri dar am pastrat cartile(poate am sa le citesc vreodata) am pastrat ciornele pe care am gasit conversatii cu colegii de facultate in timpul cursurilor...obisnuiam sa fac asta si in liceu!!!
Mi-am dat astfel seama ce a fost cel mai imortant pentru mine in facultate!
Nu cursurile lungi si pe alocuri plictisitoare..sau seminarile carora in mare parte le lipseau interactivitatea....ci colegii, prietenii...anturajul...chiar si in facultate.
Parerea lor despre mine, statutul meu in grup, pozitia mea sociala...vroiam sa impresionez, sa scriu..mult, bine si frumos! Stiri, reportaje, eseuri. articole diverse...sa ies in evidenta..si poate nu pentru ca imi place sa scriu ci pentru ca ma caracterizeaza nevoia asta constanta de atentie neconditionata, pe care, daca ai noroc o gasesti la parinti, nicaieri in alta parte!
Cu toata logica facuta in facultate, nu pot sa imi pun ordine in gandire, parca mai rau m-a ametit facultatea cu atata filosofie, principii, inceputuri, finalitati...
Astfel incat intodeauna ma apuc sa scriu ceva dar fara suficiente date..sau in mare parte incurcate si niciodata nu termin..raman suspendate sau se incheie in mijlocul actinunii.
Am gasit in cutiuta cu amintiri versuri, povesti, multe si dulci, incantatoare, insa m-am speriat...printre ele era o singura stire si aia vai de mama ei!!! Ce am facut eu in trei ani de jurnalism?Romane de dragoste? La ce imi folosesc? Am incercat sa scriu altceva, dar sunt o epava...nu ma pot deprinde de partea mea subiectiva si pana nu am sa fac asta nu am sa fiu demna de titlul de jurnalist!!!
As vrea sa scriu despre foamea din lume, despre guvern, despre poluare, despre economie....dar mi se par atat de discutate si de mediatizate! Nimeni nu mai vorbeste despre sentimente....decat poate in scandaluri sexuale ceea ce manjeste intr-un fel definitia acestui cuvant.
Ce pot sa spun nou despre guvern decat ca e corupt pana in maduva oaselor si ca nu trebuie schimbat ci anihilat si creat un altul care sa nu includa vreuna din vechile "personalitati", dar se pare ca nu avem inca puterea sa punem in practica ceea ce constientizam, suntem fie prea lasi, fie prea slabi si comozi!
Foamea in lume este doar un rezultat al lacomiei, inegalitatii, al indiferentei!S-au facut atatea studii care arata cata mancare se iroseste anual...cati bani au unii oameni, atat de multi ca nu ar avea suficienti ani de trait cat sa ihi consume, dar care stau prin banci asteptand ca acestea sa dea faliment!!!
Solutia o stim cu totii dar ne facem ca nu exista...egalitatea?hai..e o himera...nu e posibila....dar cumpatarea, donatiile, adevarate vreau sa zic..nu de ochii presei....in loc sa-ti iei o masina cu 50.000 de euro mai scumpa si care va avea aceeasi utilitate, ai putea sa intinzi o mana oamenilor care, departe de tine mor la propriu de foame.
Nici eu nu fac nimic pentru ei, poate ca nu pot pentru ca nu am nici cat sa imi ajunga mie, dar din putinul meu as putea impartii cu ei,as putea consuma mai putin!!!solutii se gasesc la toate,sunt sub ochii nostrii dar nu vrem sa le vedem.
Economia? Nu am inteles-o niciodata, nici ca materie nici ca subiect vesnic permanent in media.
Tine tot de parlament, investitori, coruptie, inegalitate, aici nu exista o solutie pana nu rezolvam problemele de mai sus!
Poluarea?Asta e chiar haioasa, intr-un mod tragic...noi o facem..zi de zi...moment de moment, chiar si eu incercand sa trag un semnal de alarma, poluez un pic mai mult aceasta lume cufundata in mizerie, de toate tipurile.
Si acum ma intorc la scandalurile sexuale si la sentimente....oare nu sentimentele sunt rezolvarea la toate, daca am fi mai putin indiferenti, mai precauti, mai economi, mai tandrii fata de aproapele nostru, daca am arunca mai mult hartiile decat sentimentele la gunoi....poate am gasii in ele puterea pe care nu o avem inca!!!Puterea de a schimba ceva!!!

Singuratate,dulce si amara...

Cuvinte dulci, cuvinte amare. Azi o prietena m-a intrebat ce e singuratatea...

Nu m-am mai gandit demult la singuratate, de cand pentru mine notiunea asta a devenit neplacuta.

Candva, imi placea singuratatea, pentru ca eram depresiva si..singura...

Ma incanta ideea de meditatie, calm. Eram un suflet introvert si enigmatic. Prin singuratatea mea cream o bariera de protectie impotriva lumii ce m-ar fi putut ranii.

Pentru mine singuratate era izvor calm si vesnic viu . Era jurnalul meu, era ingerul meu, era partenera mea de viata.

Pana cand a aparut o notiune abstracta pana atunci...iubirea, am tradat singuratatea pentru iubire. Am daruit-o pe clipe de tandrete si cuvinte dulci, am lasat in urma, impaienjenite si vechi ca o amintire din copilarie, cuvintele amare, mic dejun al singuratatii.

Prima despartire, pierdere tragica a iubirii, disperate strigate..unde esti dulce si amara singuratate, vino si elibereaza-mi suferinta, elibereaza-mi sufletul.

Din nou devotata si sincera, singuratatea a revenit in viata mea, insa nimic nu a mai fost la fel.

Ea mi-a oferit tot ce imi oferise si inante insa acum, eu aveam nevoie de altceva, nevoile mele sentimentale se schimbasera. Singuratatea nu facea decat sa adanceasca rani, prin libertatea de gandire pe care mi-o oferea, astfel incat, am alungat-o, pentru todeauna din viata mea. Iar cand,uneori imi da tarcoale si vrea sa revina in viata mea, fug de ea ca de ciuma, ca de o maladie incurabila.

Se intampla sa mai ai nevoie si de cateva ore pentru tine, insa nu mai apelez la singuratate pentru a imi satisface aceasta necesitate, pentru mine singuratatea e ca o plaga...astfel incat, ma simt nevoita sa apelez la rude mai indepartate ale singuratatii...nu stiu cum se numesc, sau ce efect au asupra mea, dar niciodata nu ma fac sa ma simt, pierduta, asa cum, singuratatea o face.

Acum , singuratatea este si va ramane pentru mine, acel miros de mucigai pe care il intalnesti in casele batranesti, dovada a unui sfarsit de viata, a unei finalitati. Singuratatea e durere, crancena si adanca ce macina sufletul. Desi e considerata liniste si uneori este necesara, asta se intampla decat in cantitati mici...in cantitati mari, devine, statistic vorbind, cauza multor sinucideri. Poate singurii care au nevoie de acest sentiment de unicitate sunt artistii, retrasi in lumea lor de muze, insa si ei, revin sa imparta cu lumea, rodul singuratatii lor....

sanse...

Nu am mai scris de ceva vreme...Ma retine un sentiment de incultura,pe care nu ar trebui sa-l simt...tocmai am terminat o facultate,inca una de jurnalism,scrisul ar trebui sa fie ultima mea problema...dar se pare ca e una destul de importanta.
M-am gandit in fel si chip despre ce sa scriu...prietenul meu mi-a spus sa scriu despre sansele studentilor la un loc de munca bun dupa ce termina facultatea,o alta prietena mi-a zis sa scriu despre locuri minunate din lume si mie mi-a trecut prin cap sa scriu despre desenele copilariei...
Insa nu m-am putut apuca de niciunul dintre subiecte....asa ca am ineput sa dau o tura prin lumea amintirilor....inceputul facultatii...sfarsitul liceului,banchetul de clasa a opta....dragon ball z...o da,ce fermecata am fost de acest desen...
Sunt atatea lucruri despre care pot scrie...asa ca m-am hotarat sa le combin
...incapacitatea de a scrie o sa o corelez cu faptul ca sansele la un loc de munca bun scad direct proportional cu pregatirea in facultate,cu reputatia ei si capacitatea ta de a te afirma...
Lumea desenelor o sa o corelez cu acele locuri minunate din lume care sunt in inimile noastre de copii,dar pe care le descoperim doar cand suntem mari...
Complicat nu?
Sa le luam pe rand...
De o saptamana sunt,teoretic, absolventa a facultatii de jurnalism,dar practic nu am ce face cu acest statut pana nu imi iau licenta...Asa...sa vedem,peste o luna cand imi voi fi luat licenta si voi fi o jurnalista cu acte in regula,incotro ma voi indrepta...
Intre paranteze fie vorba...nu ma voi indrepta nicaieri ptr ca am piciorul rupt si urmeaza operatii si recuperari si alte probleme....dar sa ne imaginam ca sunt capabila sa muncesc si sa urmez un drum....ce as face in cazul acesta?
Inainte sa-mi rup piciorul aveam planul meu,sa fiu atat de buna incat sa nu raman neremarcata...dar situatia face ca eu sa fi pierdut ultimul an de facultate(in sensul ca nu l-am frecventat)si astfel nu doar ca nu m-a remarcat nimeni,dar am pierdut si foarte multe informatii vitale in a fi un bun jurnalist...
Daca voi avea norocul(dupa ce ma voi vindeca)sa ma primeasca cineva la un interviu in domeniul jurnalism,ce voi sti eu sa-i prezint acelui om?..daca eu nu sunt pregatita?...sansele mele scad sub 10%.....asta ptr ca in jurnalism nu ai mai mult de 30% sanse(este deductia mea,nu are la baza informatii stiintifice sau obiective,ci doar tentativele mele esuate...)....
Deci sansele mele la un loc de munca bun scad,pentru ca in domeniul in care am diploma,nu am cunostinte iar pentru celelalte domenii nu am diploma si ghinionul face sa nu am nici relatii..
Relatiile,nu cele sentimentale,pot tine adeseori locul unei diplome,ba tind sa cred ca sunt chiar mai valoroase...lucru negativ pentru noi,proaspeti fosti studenti care suntem prea tineri ca sa ne fi format relatii si in mod sigur pentru ca sa ne fi format experienta....
Oriunde te uiti,my jobs,best jobs si ce site-uri or mai exista....toate firmele importante si locurile cat de cat bunicele de munca solicita experienta in domeniu...
Bine,bine,si noua ce ne ramane de facut,intelegem,vreti oameni experimentati ca sa nu mai va dati batai de cap si sa ne invatati pe noi,dar si pe noi trebuie sa ne invete cineva,caci in facultate faci teorie,hai si putina practica,insa nu se compara cu realitatea locului de munca...
Uneori tind sa cred ca lumea mea ideala nu are nici macar sanse cat am eu sa devin jurnalista...in lumea mea ideala,nu se cere experienta proaspetilor absolventi,ci se ofera sprijin si drpt de eroare,caci in mod evident,omul ca sa invete trebuie sa greseasca...
Asa ca,sa-i raspund prietenului meu la intrebare?ce sanse are un proaspat absolvent la un loc de munca bine platit?....
.......foarte putine.....fara relatii si experienta,vitale se pare in vremurile noastre,diploma si cunostintele acumulate nu pot fi valorificate deoarece nu se ajunge la examinarea lor...
Am aplicat la sute de locuri de munca,nu m-au contactat decat o parte infima din ele,asta ptr a ma chema la interviu...care de obicei se finaliza cu refuzul meu....
Unele locuri de munca iti cer marea cu sarea pe un salariu mizer si ore suplimentare de munca...de ce sa accepti...ptr experienta?
Am muncit 10 luni intr-o librarie destul de cunoscuta...si am facut ceea ce face un consultant vanzari(asta era si functia mea),indrumare client,mercantizare,promovare a produselor....ei bine si la ce folos?in afara de faptul ca salariul era mic si in continua scadere,diametral opus cu numarul de ore de munca ce crestea si responsabilitatile care se inmulteau,pe cartea mea de munca nu scrie consultant vanzari,ci lucrator comercial...
Asta poate sa insemne orice....pot fi foarte bine luata drept femeie de serviciu,nu am nimic cu acest statut,doamne fereste,orice munca e cinstita si respectata,insa cu ce ma ajuta pe mine experienta de femeie de servici pentru ca sa intru la un post de televiziune,revista,ziar..etc...La absolut nimic....e o pierdere de timp...
Ai putea sa crezi ca te ajuta sa-ti formezi relatii,insa pentru a iti forma relatii iti sunt necesari ani de munca si multa indrazneala si perspicacitate...care la noi tinerii,sunt deabea in formare,mai evidentiate sau mai transparente in functie de caracterul fiecaruia.
Ce ne ramane de facut?....sa ne luptam ca sa supravietuim intr-o tara uscata si plina de prejudecati si comoditate,sa visam ca intr-o zi ceva se va schimba,ca intr-un viitor nu foarte indepartat,cineva ne va intinde o mana si ne va scoate din noroi.
Putem sa renuntam la vise si sa traim realitatea,dar e atat de inspaimantatoare incat prefer sa-mi pastrez lumea mea ideala in care sa ma retrag cand realitatea se transforma in obscuritate si nu vad niciun drum pe care sa merg....
Lumea mea ideala,sa va descriu putin lumea mea ideala,e creata din pereti solizi pictati in culorile copilariei unde se aud mereu cantece de veselie...
Aici pot inca sa ma uit la desene animate si sa mananc acadele fara ca glicemia sa-mi creasca amenintator...aici pot sa am oricate kilograme vreau,pot sa fiu prietena cu toata lumea,si pot invinge oricand raul...
Nu-i asa ca e o lume frumoasa?
Am inceput sa mi-o creez inca din fregeda copilarie....pe fiecare perete al acestei lumi se afla un desen,un prieten,o lectie invatata...fiecare cu rolul lor in viata mea de atunci si de acum...
Cum sa daram peretii care m-au invatat atatea lucruri?
3 ani-nils horghelson,m-a invatat ca trebuie sa te feresti de vulpe(figurat vorbind) si ca nu toate animalele sunt periculoase,dar ca trebuie sa-ti feresti si ocrotesti bunurile de necunoscuti..
5 ani-lolek si bolek-fratii se cearta mai tot timpul insa ihi leaga o iubire si un sentiment de grija reciproca care nu-i va lasa niciodata sa se certe definitiv..
6 ani-capitan planet-stiam deja de la sora mea ca hartiuta trebuie aruncata la cos si de la doamna educatoare ca trebuie sa te speli pe maini,insa acest desen mi-a oferit convingerea ca aceste lucruri trebuiesc facute pentru binele nostru si al planetei,nu pentru ca doamna si sora nu au ce face decat sa ma bata pe mine la cap...
7 ani-sailor moon,un desen drag mie care m-a invatat diverse lucruri pe masura ce l-am tot revazut(7,12,21 de ani)...
la 7 ani m-a invatat ce inseamna prietenia si cum altruismul iti este intodeauana rasplatit.
la 12 ani m-a invatat ce inseamna iubirea sincera si cat de important este sa lupti pentru ce iubesti
la 21 de ani mi-a amintit de prietenie,iubire si mai ma invatat ca daca iti doresti ceva cu tot sufletul si te lupti pentru acel lucru,ai mai multe sanse sa-l dobandesti,iar daca ai incredere in tine,o sa ai puterea sa treci peste incercarile vietii...
Este unul din peretii de temelie ai universului meu..
9 ani-vrajitoarea sally,candy,gradina ascunsa,a fost un an bogat....in desene animate,toate m-au invatat sa pretuiesc ceea ce am si sa protejez oamenii dragi mie.
10-12 ani-Dragon ball....acest desen nu m-a invatat decat ca daca vreau ,pot chiar sa si zbor...facusem o fobie din asta....cam in perioada aia au inceput sa apara visele mele in care zburam,.cel mai minunat sentiment intalnit vreodata...
pe la 14 ani,15 ani am inceput sa ma uit la filme,sa citesc carti,am lasat desenele in urma....
le-am regasit odata cu accesul la internet.
Pretioase si nevinovata,ele imi vor aduce mereu inapoi o parte din copilul ce am fost si vor sta tot timpul tatuate pe zidurile lumii mele de vis...

copilaria...nu o voi uita

.....copilaria este un univers superb,uneori in momente ca cel de acum ma reintorc acolo unde mi-a placut culoarea roz...unde o credeam cea mai delicata....acum rozul nu mai e decat o culoare ca si celelalte..ma reintorc acolo unde ma jucam cu harciogul meu din calti si....nu mai stiu sigur din ce era.....,ma uitam la popeye,la sailor moon,la lolek si bolek la nils horghelson..doamne ce vremuri,ne jucam ascunselea.leapsa,carpe urate carpe frumoase,matele incurcate,frunza,tara tara vrem ostasi....doamne dumnezeule cate erau,pure sincere si dezinteresate...imi iubesc copilaria si deseori ma reintorc la ea si nu mi-e rusine sa recunosc faptul ca uneori ma si comport ca un copil...cred ca toata viata voi ramane asa...iert prea usor, ca un copil care trece peste toata lasand totul uitarii si pastreaza doar ce-i frumos,de fapt asta ar trebui sa facem cu totii sa pastram in amintire doar ceea ce e frumos si limpede in viata noastra,primul succes la scoala,primul prieten al copilariei(fie el real sau imaginar,eu am avut mereu alaturi de mine zana din povesti,asta pana pe la vreo 8,9 ani)apoi prima oara cand rosesti in fatza unui baiat/fata,prima strangere de mana,primul sarut...toate aceste amintiri.....mi e dor de viata simpla de dinainte, cand cea mai mare problema a mea era sa aleg care din papusi va juca rolul zanei bune si care va fi vrajitoarea...dar fiecare perioada din viata are farmecul ei,copilaria insa, este de departe cea mai frumoasa(parerea mea).
Cineva mi-a spus ca fiecare avem o biblioteca proprie,fiecare carte e scrisa de noi,o putem deschide si reciti de cate ori prezentul ni se pare greu, sa ne amintim ca viata are momente ca cele din copilarie rezervate pentru fiecare si in viitor,amintirea e cea care ne salveaza din grija cotidiana.Rememorarea intamplarilor si sentimentelor din copilarie,forta care salasluia in noi mereu,nu renuntam niciodata oricat de greu era ceea ce aveam sa fac,aveam incredere in mine si inca ceva de care atunci nu eram constienta dar pe care acum o cunosc sub numele de speranta si nu in ultimul rand aveam curaj sa risc pentru ce mi doream. Erau lucruri marunte privind acum, dar atunci erau colosale.
Copilaria este si va ramane ingerul meu pazitor,cand mint sau ranesc pe cineva imi aduc aminte ce usor era,copil fiind sa ceri iertare si sa recunosti ca ai gresit,apoi erai iertat,asa fac si acum, imi eliberez sufletul de copil si ma pazesc singura de suferinte inutile,iubesc copilaria si toate taramurile ei...acum pierdute in vartejul amintirilor...
Cand nu imi place ceea ce am devenit,privesc in urma,in lacul copilariei si scot de acolo tot ce e mai bun si frumos,devenind din nou cu sufletul curat,o oglinda a copilariei mele:)

La rasarit isi face aparitia cel pe care l-am asteptat toata iarna,aducand cu el un nou suflu de viata pentru creaturile vegetale ale Bucurestiului cuprins de poluare.
O vizita prin parc,binenteles primul gand al tuturor celor care si-au permis un repaos de cateva ore.Curiozitatea,dar mai ales dorinta de a reintalnii natura cand e ea in floare,ne-a impins pe toti,inclusiv pe mine inspre parcurile bucurestene.
Sunt suficiente parcuri in Bucuresti,ai de unde sa alegi,dar poate comoditatea si renumele parcului m-a determinat sa aleg Cismigiul...ce istorie magica are acest parc,prin cate modificari a trecut si cat farmec ofera orasului nostru.Si-a inceput existenta ca o mlastina,care in mod bizar,comparat cu cat de atractiv este azi pentru bucuresteni,atunci era ocolit.
Lucrurile s-au schimbat insa in timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, cand arhitectul peisagist vienez Carl Friederich Wilhelm Meyer,a realizat secarea mlastinii si transformarea ei intr-o gradina publica,regasita azi sub numele parcului nostru care e plin de istorie,nu numai a unui Bucuresti in continua transformare ci si a vietile a milioane de oameni care s-au perindat pe acolo din diferite parti ale tari si chiar ale lumii.
Sa revenim insa in timpul nostru,la soarele nostru,care nu mai e acelasi ca acum cativa zeci de ani dar care ofera acelasi zambet primaveratic tuturor celor care il privesc.
In parc pe prima alee doi batrani stau tacuti pe o bancuta,murdara si distrusa de oameni si timp,privesc fix la un copac,gandurile lor insa calatoresc departe,in timp,la inceputuri,la tinerete,se vede pe chipul lor un oftat,insa unul de melancolie,nu de regret.
Imediat,langa ei,o alta batranica isi conduce nepotica spre locul de joaca,se intalneste cu vecina de la bloc si ihi spune ca s-a mutat locul de joaca,nu mai e unde era.Tonul pe care l-a folosit m-a facut sa-mi dau seama ca pentru ea,stabilitatea unei vechi amintiri era printre putinele lucruri care o faceau sa se mai simta tanara,cu o teama evidenta in privire s-a fortat sa-i zambeasca nepoatei care nu intelegea de ce nu se indreapta cat mai repede spre parculetul pentru copii.Oamenii au nevoie de stabilitate,schimbarile ii descurajeaza si ii bulverseaza pe unii.Zilele trecuta am intalnit o doamna in magazinul diverta,fosta locatie a magazinului eva.Privea derutata si cu lacrimi in ochi fiecare colt,fiecare transformare,pentru ea nimic nu mai era la fel,ca si cum o parte din ea s-a sters.Mi-a zambit si mi-a zis cu un glas pe jumatate entuziasmat,pe jumatate melancolic,pierdut in timp,uitati domnisoara,aici era sectiunea cu pijamale si sus,la etaj erau niste rochii superbe,cate rochii nu mi-am luat eu din magazinul asta.Apoi de parca deabea atunci realizase a zis cu jumatate de voce,magazinul acela,dupa acre s-a indraptat inspre iesire.Batranica din parc este numai un exemplu a ceea ce inseamna stabilitatea.Sa revenim insa la parc,putin mai incolo,la locul de joaca cativa copii se distrau in nisip uitand de bunici,parinti,erau in propriul lor univers unde natura nu e pentru ei natura ci un spatiu in care isi traiesc frumos copilaria,departe de strazi murdare,gropi,asfalt incins si oameni egoisti ce pot reprezenta exemple negative.Prin ochii lor vezi tineretea,inocenta,vezi departe de gunoiul ce iese din cosuri si rezidurile care plutesc pe lac.Vezi copacii infloriti,florile imbobocite,buburuzele cu diferite formesi culori,vezi soarele si nu te gandesti la incalzirea globala ci te gandesti la cat de bine o sa te simti dupa o portie curata de vitamina D,nu te gandesti la ultraviolete ci la razele ce iti scalda privirea.Prin ochii lor,natura este ceea ce ar trebuie sa fie intodeauna,un spatiu de refugiu in care insa,celelalte elemente negative nu au voie sa patrunda.
In parc exista un loc numit aleea indragostitilor.Cupluri se tin de mana si inainteaza sfios sau plini de energie inspre lacul pe care plutesc raze de soare cristaline,altele se asaza pe bancute uitand ca se afla in locuri publice retragandu-se cu totul in lumea indragostitilor,unde sunt numai doua persoane,el si ea.Pentru indragostiti parcul nu este parc,este ca un loc in care misticul si magia ar intensifica sentimentele dintre ei,care le daruieste siguranta a ceea ce simt,care le ofera confort si intimitate sentimentala,desi parcul este plin de oameni,dar dupa cum spuneam pentru indragostiti exista in timp si spatiu numai el si ea.
La clubul sahistilor,undeva in capatul parcului,acestia isi etaleaza talentul dobandit de-a lungul timpului,privind mandrii la tinerii ce trec pe acolo si spunandu-si in sinea lor,am fost si eu ca ei,zambind mai departe celor cu care joaca si mutand o noua piesa..
Privind fiecare categorie de oameni in parte am ajuns la concluzia ca,desi sunt toti acolo,privind aceleasi lucruri,traind in acelasi timp istoric,pasind acelasi pamant,de fapt nu sunt constienti unii de ceilalti,de parca pentru fieecare in parte parcul ar fi doar al lui,ar fi singur acolo,cu exceptia indragostitilor care desi sunt doua persoane se comporta ca si cum ar fi una,deci din nou,o singura persoana.
Chiar si eu am simtit vraja parcului si in tentativa mea de a-i intelege pe ceilalti,am sfarsit prin a ma purta ca ei si parcul a devenit al meu,doar al meu,eram acolo singura cu suflul naturii care imi ravasea parul,cu mirosul naturii care imi incanta simturile olfactive,cu toate ca,inconjurata de zeci de oameni,nu mi-am dat seama ce ne leaga pe toti,pana acum cand am scris acest articol.Un lucru ne leaga pe toti si in timp si in spatiu,existenta lui,a parcului vesnic tanar si totodata batran si intelept,un loc oximoronic,daca pot sa spun asa,un loc in care desi te simti singur,este o singuratate dulce mai ales cand soarele iti lumineaza puternic gandurile si simturile.
La iesire din parc observ o masina si inca una si inca una.......am revenit in Bucurestiul real bariera a fost trecuta,parcul ramane suspendat in amintirea unei zi frumoase.O sa revin,acum soarele este darnic cu noi,ma uit in spate si zambesc,in afara lui ihi puteam vedea pe toti,toti oamenii care inca stiu sa zambesca inconjurati de natura....

In urma cu cateva luni....aproape un an..am intalnit un om minunat,care a devenit acum...parte eterna din viata mea....Acum un an,in urma unei deceptii in dragoste am crezut ca nu o sa mai am curajul sa iubesc niciodata...m-am inselat....si ma bucur ca am facut-o...Am acum parte, de iubirea sufletului meu pereche si as vrea sa o onorez si sa imi arat respectul fata de ce mi-a oferit Dumnezeu...si sa-i multumesc iubitului meu ca ma face fericita si ca are grija de mine.Cu el ma simt,frumoasa,desteapta,puternica dar mai ales iubita....si asta e un lucru mare..Iti multumesc pentru clipele frumoase si iti promit ca o sa ma straduiesc sa te fac fericit in fiecare zi din restul vietii nostre...

Mai devreme am vazut pe youtube un filmulet foarte trist..despre cat de nedreapta este viata,despre cat de repede iti fura persoanele dragi...
Era vorba despre o fetita care a murit inecata..doamne cat de frumoasa era....am plans si inca mai suspin...Nu vreau sa-mi imaginez ce simt parintii ei,cum au trecut peste,daca au trecut peste...Uneori ma intreb daca merita sa te risti..sa iubesti..orice..pe oricine,oricand,stiind ca in orice moment viata te va lasa fara suflet....
Nu inteleg de ce Dumnezeu lasa ca toate astea sa se intample..dar nu il invinovatesc..doar ca...ne-a dat prea multa libertate...si prea putine sanse....
Ma uitam in continuare la filmulete si am vazut un caz ce m-a cutremurat...atata curaj pe acei oameni...
Fetita lor..trei anisori..a murit de cancer....Pozele cu ea erau atat de frumoase si impresionante...era pe patul de spital,se hranea artificial si era palida,dar zambea parintilor ei.
Era si mama ei in poze..mi s-a frant sufletul sa realizez ca ea stia..astepta ca ingerasul ei sa o paraseasca...si totusi....i-a intors zambetul....
Nu stiu cat curaj as avea...as inebuni de durere...nu e corecta viata..doamne ce viata frumoasa o astepta....de ce?:(..
Visul meu e sa am o familie..oh dar acum ma intreb....ce sanse are copilul meu...cata siguranta,sanatate si putere îi pot darui...
Oh dar cata fericire iti poate aduce...Spunea mama fetitei maorte de cancer ca atat cat a trait fiica ei..nu-si aminteste sa fi fost vreodata trista si suparata,mereu zambea....a gasit puterea sa povesteasca cu zambetul pe buze ca fiica ei a avut un scop mare pe lume ..desi unul de scurta durata....
Cand am auzit-,mi-am dat seama,ca desi durerea era mare,timpul petrecut alaturi de fiica ei a fost nepretuit...
Pazeste Doamne, copiii parintilor si nu-i lasa pe acestia din urma sa-si vada vreodata copiii morti,e o durere crunta si nemeritata pentru orice suflet....
Pazeste sufletele ingerasilor ce au murit si daruieste sanatate celor ce au nevoie de ea....

MICUL PARIS

Cand te trezesti dimineata esti intampinat de sunetul "mirific" al masinilor blocate in trafic,de ambulantele ce gonesc spre locuri care par atat de aproape dar la care se ajunge atat de greu datorita aglomeratiei,de aerul care pe zi ce trece este tot mai greu de respirat.Afara te asteapta un cer care tinde sa fie cu fiecare zi care trece mai cenusiu datorita nivelului mare de poluare,oameni care cersesc nestingheriti la gurile de metrou,copii care sufla in pungi si miros a aurolac,oameni tristi care nu mai stiu sa zambeasca,oameni furiosi care nu mai stiu sa ierte.Ignoranta te asteapta la tot pasul,nimeni nu mai ajuta batranii sa treaca strada,poate de frica sa nu fie judecati de altii,poate din nepasare,nimeni nu face nimic fara sa astepte ceva in schimb,totul tinde sa se prabuseasca in Bucurestiul de astazi.Trist este ca fiecare zi este la fel,oamenii dau vina pe parlament,presedinte si toti cei care intr-o oarecare masura au drept de decizie in Bucuresti dar nimeni nu face nimic pentru acest oras care candva purta cu mandrie numele de"Micul Paris".
In fiecare zi prin tramvaie intalnesti batrani ce si plang soarta si regreta Bucurestiul de pe vremea lor cand"lucrurile erau altfel",cand erau putine situatii care ii amuzau si putine locuri in care aveau acces ,dar erau fericiti,cu adevarat fericiti,cand copiii erau o alinare si nu o grija,acum de indata ce ies pe usa ai lor copii, parintii duc o lupta cu scenariile negre la care ar putea participa copiii lor in acea zi,dar nimeni nu face nimic,toti dau vina unii pe altii,dar de fapt suntem cu totii vinovati.
Ne plangem de aglomeratia din oras dar suntem prea comozi ca sa mergem cu mijlocul de transport,ne plangem de gunoaiele de la tot pasul dar nu ne aplecam sa ridicam un ambalaj care a cazut din cosul de gunoi,ne plangem de poluarea care este in floare in acest oras dar nu consumam mai putin curent electric si mai putine gaze,ne plangem de cersetorii care ne hartuiesc la fiecare pas dar nu ne gandim cum i am putea ajuta ci trecem ignorandu-le durerea sau dandu-le un banut pentru a ne alina constiinta si asa umpluta de multe situatii in care ne simtim neputinciosi.
Cu toate acestea,Bucurestiul ramane in isoria amintirilor noastre"Micul Paris",de care toata tara era mandra,cu minunatele sale cladiri si parcuri si chiar daca nu mai este ce a fost ,reprezinta un loc unde isi cladesc destinele peste 2 milioane de oameni,unde copiii inca invata sa zambeasca,unii mai trist si enigmatic,altii plini de curaj si speranta,unde tinerii spera sa gaseasca un viitor mai bun,unde parintii isi privesc copiii crescand chiar daca fiecare zi este o lupta pentru siguranta lor,unde batranii isi povestesc trecutul impovarat de anii grei si unde soarele rasare si apune in fiecare zi.
Poate candva vom auzii din nou oamenii spunand ca sunt mandrii de "Micul Paris",si toate frumusetile orasului vor putea fi vazute iarasi, pentru ca acum, dupa ani de zile de cand "Micul Paris"s a stins,oamenii nu mai vad decat valul de praf si gaze toxice lasat in urma de masinile ce gonesc prin Bucurestiul cufundat in neputinta.