eu

Viata este ciudata,iti fura momentele de fericire cand te astepti mai putin,cand ai cea mai mare nevoie de ele.As vrea sa pot sa-mi tip durerea,insa numai litere pot sa iasa sub indrumarea degetelor mele,sunetele au ramas suspendate undeva la nivelul gatului.Un nod imi ameninta respiratia,trag aer in piept,privesc adanc trecutul si ma agat de el,ca un copil speriat,prezentul e urat,viitorul incert,doar trecutul e sigur...plin de iubire,sentimente prafuite ce stau arhivate intr-o inima prea batrana pentru varsta ei reala.
Imi venerez copilaria,ca si cum e un inger care parasindu-ma,a luat cu el viata mea.Invatasem sa traiesc in prezent,insa cand ma apropiasem de fericire,ingerul prezentului a hotarat ca e de ajuns,m-a lasat singura,intr-un neant de durere,mi-a frant aripile,cand am inceput sa zbor.
Nu mai pot sa am incredere in prezent,imi lipseste trecutul.Ma agat de iluzii si vise ireale,ma afund singura in propriile dileme,stiind ca nu e nimeni acolo sa-mi intinda o mana de ajutor...simt cum dispar...am iubit,un inger,a fost ireal,un vis timid de copil increzator,amintiri dulci cu abur de trecut si miros de crini,puritatea viselor...s-au dus toate ca si trecutul impreuna cu aburul sau cu tot.Singuratatea,iz de vechime,colb,panze de paianjen,acum sunt toate proaspete si noi ca si cum nu au plecat niciodata.
Am pierdut-o,copilaria,a fugit de mine,pentru todeauna,nimic nu va mai fi la fel.Oamenii se schimba,eu m-am schimbat prea mult,suferinta calduta cu gust dulce amarui,ochii umflati,lacrimi varsate prematur,inima gaurita de amintiri,suflet trist si tumefiat de atatea lovituri,oare imi voi mai revenii vreodata?
As striga dupa ajutor,nu sunt insa egoista?cu totii suferim,dintr-un motiv sau altul,insa dupa orice lovitura trebuie sa ne ridicam nu?sa fim mai puternici...ei bine,eu nu pot...sunt trantita la pamant si privesc cerul...sunt multe stele,a mea e acolo,nu pot insa ajunge la ea....ma scufund in neantul amintirilor si totul devine negura...