Daca as fi o pasare albastra!...Simt cum se ridica in aer sufletul copilariei mele,cu castele de nisip si valuri spumoase ce se izbesc zgomotos de diguri,cu personaje din desene,cu primele suspine,cu prima dezamagire,cu prima clipa de iubire.
E zi si ma chinui sa scriu despre ceva,ca un exercitiu pentru viitoarea mea cariera....halal cariera cand nici nu imi dau interesul,nici nu ma atrage cine stie ce.De fapt toata treaba asta cu cariera m-a epuizat de la clasa a 12-a pana acum,m-am saturat sa ma gandesc tot timpul ce o sa fac in viitor...marele viitor, oau..si in timp ce ma indrept cu pasi mari inspre el, tot ce ramane in urma este un trecut epuizat de atatea vise la care am renuntat.
Ma tot intreb la ce sunt cu adevarat buna,ce sa fac cu viata mea si tot intrebandu-ma uit sa o si traiesc..
Cand eram mica vroiam sa ma fac doctorita,apoi medic veterinar urmat de printesa,zana cea buna,vanzatoare(mi se parea un lucru fenomenal,mai ales intr-un magazin alimentar in care intalneai zeci de tipuri de bunataturi) si pe urma undeva pe drum am incetat sa ma gandesc..
Prin clasa a 8-a, la sfarsitul anului a trebuit sa iau marea decizie,prima din viata mea,ma duc la liceu cu profil uman, da....imi place sa bat campii,macar sa ii bat cu un rost si pe un domeniu...
Din nou iar a urmat o perioada de pauza pana in cls a 12-a cand in mod fenomenal dupa luni de gandire am hotarat sa dau la psihologie...Am mers la facultatea aleasa, de frica, sa spun asa....am fost atat de lasa incat nu am dat la Universitatea Bucuresti in ideea ca oricum pic,nu are rost sa ma mai complic...un lucru pe care il regret in parte...dar nu in totalitate...asa ca m-am indreptat inspre Spiru Haret,facultate buna dar care te lasa prea liber.Am cerut un formular de inscriere si cand am fost intrebata pentru ce facultate am zis ca pentru jurnalism(ma gandisem si la asta cateva luni dar renuntasem pentru ca am zis ca nu mi se potriveste).Asa am ajuns eu la jurnalism,domeniu cu care nu am nicio legatura...Din comoditate nu am renuntat la facultate si iata-ma acum,trecuta in anul trei la sfarsitul caruia ma asteapta licenta fara niciun orizont si fara nicio idee cu privire la ce o sa fac dupa licenta,ca jurnalista nu sunt buna(cel putin asa cred,poate daca mi-as fi dat un pic mai mult interesul...) si se intra foarte greu in domeniu....Acum ma bate iar gandul sa dau la psihologie,insa sunt inca trei ani,daca dupa astia trei sunt tot de unde am pornit,adica 0,oare merita sa mai risc inca trei ani din viata pe ceva incert...si daca nu risc ce sa fac in anul ce urmeaza,sa incerc sa vad daca facultatea mi se potriveste in cele din urma...sau sa ma lupt si sa invat pentru altceva....
Viata e asa complicata daca ii dai sansa sa fie, desi ar putea sa fie cat se poate de usoara.Daca ascultam vocea mea interioara, mi-as fi luat un an pauza dupa liceu sa ma gandesc bine bine ce vreau sa fac in continuare...nu...eu in schimb m-am aruncat asa vesela in jocul vietii de parca eram inca un copil care ghideaza niste pioni pe o tabla de joc...fara sa-i pese daca are sau nu ceva de pierdut si sa traiasca clipa...
Ar fi fost bine daca nu mi-as fi dat seama de la inceput ca este un joc pierdut, as fi trait cu iluzia ca am ales bine,as fi trait clipa....Ei lucrurile nu sunt chiar asa simple...au inceput sa apara intrebarile,ce ma fac dupa?ce sa fac acum?...pana in momentul de fata am tot amanat raspunsul,acum insa e timpul sa inchei monologul...
Ador copilaria,cu pasarile ei albastre si castelele de nisip dar e timpul sa ma maturizez si sa iau deciziile bazate pe gandire nu pe instinct,instinctele nu sunt intodeauna bune...cel putin ale mele si mi-au dat multe batai de cap...acum insa revin in forta,mai ramane sa gasesc raspunsul la niste intrebari care asteapta de prea mult timp o finalizare si dupa ce aflu raspunsurile ma arunc din nou vesela insa acum cu capul pe umeri in jocul vietii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu