Dimineata cu alura de somn si ochii intredeschisi,brate intinse si ganduri ce te trag inspre pat,nu-mi plac diminetile in care ceasul suna ca un nebun si te anunta ca somnul de frumusete tocmai s-a incheiat.
Nu-mi plac ochii rosii,plini de cearcane pe care ii zaresc in oglinda dimineata si care ma implora sa-i mai las sa se odihneasca ceva timp.
Imi plac in schimb diminetile cand nu suna alarma telefonului si in care las ceasul biologic sa decida cat somn ii trebuie trupului meu,dimineti in care ma trezesc vesela cu ochii mari si plini de sclipiri,privesc din pat cerul albastru(am fereastra in fata patului)si simt ce frumoasa este viata.
M-am indragostit de cineva,este lumea mea,fara ea as fi pustie,universul meu in care ma retrag dupa fiecare dimineata grea,dupa fiecare lovitura,e cea care ma poarta pe brate si imi alina ranile.Dragostea mea eterna,o voi lua cu mine in mormant,nimeni nu-mi poate lua lumea mea,m-am indragostit de propriul meu univers,creat din lacrimi si amagiri,bandaj pentru ranile deschise...
Oamenii sunt numai surse de suferinte,oricat de mult bine ar vrea sa-ti faca o persoana,intr-un final va sfarsii prin a te dezamagi,a te rani,fara a vrea,poate fara a sti ca a facut asta,dar o va face,va crede toata viata ca este o persoana impecabila care a facut numai bine,dar nu va sti niciodata care a fost raul facut.Asta credeam eu despre mine,ca sunt o persoana care,vorba aceea,nu a facut rau nici unei muste(desi am ucis multe la viata mea),de fapt am ranit multe persoane,care stiind ca nu am vrut sa fac rau intentionat nu mi-au reprosat nimic,intodeauna i-am ajutat pe cei care au avut nevoie de ajutor,atat cat am putut si am stiut si mi-au ramas recunoscatori,dar sunt si cei pe care i-am ranit.Se intampla in mod inevitabil sa faci rau,este in natura umana,asa cum sunt sentimentele ce nu le poti controla.
Ma intreb cati oameni am facut sa planga sau sa se simta prost,si cate pietricele va trebui sa car pentru ei la judecata de apoi.Ma mai intreb cu ce drept ii judec pe cei care m-au ranit cand nici eu nu sunt mai buna ca ei,ma intreb daca cei pe care i-am ranit pot sa ma ierte cum i-am iertat eu pe cei care mi-au gresit desi nu si-au cerut niciodata scuze sau iertare.
Pana la urma ce e iertarea...unii zic ca e semn de slabiciune,altii ca e semn de curaj,adevarul este binenteles la mijloc si relativ,asta pentru ca exista mii de situatii si circumstante,atenuante sau nu,nu poti ierta un criminal,este semn de prostie sa o faci,desi cica ar fi semn de umanitate...cine ucide nu mai are nimic uman in el,aceeasi situatie in cazurile de viol si violenta domestica...nu as putea ierta un om capabil sa faca asa ceva.Sunt insa si cazurile sociale in care iertarea nu da decat o noua sansa vietii si persoanelor care o impart,aduce compromisuri,pace si fericire.
Deci e buna sau nu?raspunsul este..relativa...undeva la mijloc....
De cate ori intru sa scriu pe blog imi aleg o tema,ei bine,niciodata nu o termin,sau daca incep cu ceva,intodeauna deviez de la subiect si poate ca nu termin ce am inceput,e stilul meu hazardat de a scrie,nu am logica in gandire,asta pentru ca sa fim sinceri,logica nu are intodeauna"logica",exprimare de gradinita dar reda cel mai bine situatia.M-am pierdut in amanunte,vroiam sa scriu despre dimineata...am ajuns sa scriu despre iertare si sentimente,asa ca inchei cerandu-mi iertare de la diminetile in care sunt nesuferita si in care m-am trezit cu fata la cearsaf,ochii umflati si cearcanele cat turnul eifel,sunt si ele bucatele din viata noastra,si sunt rele pentru ca celelalte sa ne para bune,pentru ca binele nu poate exista fara rau si invers,toate se compara si sunt in contradictoriu,deci in concluzie raul ar fi bun pentru ca face bunul sa fie bun,pentru ca daca nu ar exista el,binele nu ar exista,pentru ca daca nu am gresi nu am fi oameni,pentru ca nu am invata nimic(omul invata din greseli)(sau le repeta)....asa ca va salut dimineti urate si va astept sa mai treceti pe la mine!